TOAMNA PRODUSELOR TRADIȚIONALE

Distribuie pe:

Ne-am obișnuit ca în fiecare an să omagiem anotimpul recoltelor printr-un festival al culorilor, mirosurilor și gusturilor, o frântură de timp în care tradițiile, meșteșugurile și hărnicia devin expresia legăturii indestructibile dintre prezent și trecut, teluric și celest, uman și material. Anul acesta, toamna a adus cu sine un târg al produselor tradiționale desfășurat pe durata a trei zile, ca o nuntă din vechile basme românești. Începând de vineri, 21 octombrie, și până duminică, 23 octombrie, Piața Teatrului, Cetatea Medievală și Parcul Municipal au devenit locurile preferate de promenadă ale târgumureșenilor. Chiar dacă vremea nu a fost întru totul prietenoasă în această perioadă, tarabele, înșirate ca mărgelele de-a lungul aleilor, nu au suferit de lipsă de interes.

În funcție de preferințe, vizitatorii și-au îndreptat atenția fie către meșteșugarii sculptori, sticlari, țesători, apicultori, brutari, măcelari etc., fie către expozițiile din Cetatea Medievală etalând icoane, tablouri și obiecte artizanale din cupru și sticlă. Spațiul larg în care lucrările au fost expuse au dat posibilitatea celor îndrăgostiți de artă să aprecieze exponatele la justa lor valoare, rămânând totuși o mică părere de rău că acestea nu au fost însoțite în totalitate de o prezentare a artistului și a numelui lucrării. Am recunoscut mâna pictorului sirian Ammar Alnahhas, un artist adoptat cu tot sufletul de Târgu Mureș, cu o frumoasă lucrare expusă la mansardă și redând unul dintre bastioanele Cetății Medievale, și am apreciat icoanele expuse la parter purtând semnătura deja consacratelor noastre artiste Zsuzsa Veres și Klara Pădurean. Cetatea Medievală a mai rezervat vizitatorilor o surpriză și anume, schimbarea gărzilor. Cinci ostași purtând flamuri, zale, coifuri și scuturi cu emblema orașului au făcut un tur al cetății, spre deliciul copiilor care s-au luat la întrecere în

a-i urmări pe aleile cetății purtând amprenta inconfundabilă a toamnei. La câțiva pași, într-un cort special amenajat, mașini de epocă, adevărate bijuterii pe roți, au satisfăcut gusturile îndrăgostiților de automobile.

Mustul și vinul au curs din belșug pentru toți cei care au dorit să se bucure de această toamnă, de târgul produselor meșteșugărești și de tot ceea ce presupune artă în diferitele ei forme.

 

Lasă un comentariu