Va veni o vreme…

Câțiva oameni călătoreau pe o corabie cu pânze, străbătând aceeași mare. Și călătorii își arătau unii altora lucrurile furate din multele jafuri pe care le săvârșiseră. Desigur cârmaciul a observat toate acestea cu de-amănuntul, dar n-a făcut controlul hoților pentru lucrurile furate. Dar, când a văzut corabia apropiindu-se de mal, a poruncit tuturor să iasă goi din corabie și a aflat în acest fel ce furase fiecare.

După umila mea părere, istoria aceasta are asemănare cu viața. În locul mării este viața noastră, iar corabia care plutește este creația, avându-L Cârmaci pe Dumnezeu, Cel Care primește pe corabie toate mărfurile. Și dacă vreun om duce o viață desfrânată, îl va lăsa în corabia creației, dacă viețuiește însă bine, răsplata pentru faptă va fi păstrată pentru Ziua Judecății. Apoi, după ce ne apropiem de liman, de sfârșitul vieții, Cârmuitorul ne scoate goi din corabia pământească, iar faptele tuturor vor fi arătate în Ziua Judecății.

Ce lucru! Ne luptăm toată viața pentru o bucată de pământ, pentru avere, pentru bogății și uităm esențialul. Viața omului pe acest pământ este scurtă și se împuținează pe zi ce trece. În Sfânta Scriptură întâlnim un cuvânt de maximă însemnătate: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului." (Iov 1, 21)

Cartea „Un suspin, o rugăciune" se găsește la Catedrala Mare și la Bisericuța de lemn „Sfântul Gheorghe", din Târgu-Mureș

Lasă un comentariu