Echipa SMURD Mureș, loc onorabil la competiția din Brazilia!

Distribuie pe:

Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, relatează pe pagina sa de Facebook despre competiția mondială de prim-ajutor și descarcerare, de la Curitiba - Brazilia, unde au participat și două echipe de Pompieri - SMURD din România, una din Mureș și cealaltă din Vâlcea, câștigatoarele competiției naționale de anul trecut.

„Echipa din Mureș s-a situat pe locul 15 din 30 la evaluare generală, comparativ cu locul 22 obținut anul trecut, în Portugalia. Echipa din Vâlcea s-a situat pe locul 19 din 30, fiind la prima participare. Interesant este că pe scenariul medical complex, echipa de paramedici SMURD din Mureș s-a situat pe locul 5 din 30, iar la evaluarea actului de comandă pe descarcerare, pe locul 14 din 30. Pentru noi, rezultatele sunt foarte bune, având în vedere că echipele noastre au început să participe doar de 3 ani la competițiile internaționale.

M-am depalsat și eu să particip la ceremonia de închidere și premiere, pentru a anunța preluarea organizării competiției mondiale, de anul viitor, la Târgu-Mureș. Aceasta va avea loc în perioada 30 august - 30 septembrie 2017 și ne așteptăm la participarea a mai mult de 60 de echipe din întreaga lume, pe descarcerare și pe prim-ajutor medical.

Vreau să felicit colegii care au participat la competiție și să le mulțumesc pentru eforturile depuse, astfel încât să facă România mai cunoscută în acest domeniu pe plan mondial", scrie pe pagina sa de socializare dr. Raed Arafat. 

Lasă un comentariu