Veşti bune: SÂNGEORGIU DE MUREŞ, STAŢIUNE TURISTICĂ!

Distribuie pe:

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a anunţat că, în baza unui ordin al preşedintelui ANT, Anca Pavel-Nedea, este în curs de elaborare un proiect de hotărâre de Guvern privind atestarea unui număr de 12 noi staţiuni turistice.

După ce au fost analizate documentaţiile prezentate de către unităţile administrativ-teritoriale şi după vizitele în teren, ANT a decis ca localităţile Suceviţa şi Pojorâta (judeţul Suceava), Băile Banffy - Topliţa şi Borsec (Harghita), Negreşti-Oaş (Satu Mare), Băile Ocna Dej (Cluj), Sângeorgiu de Mureş (Mureş), Colibiţa (Bistriţa-Năsăud), Moineşti, (Bacău), Baia de Fier (Gorj), Boghiş (Sălaj) şi Moisei (Maramureş) să fie atestate ca şi staţiuni turistice.

Conform ANT, atestarea staţiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localităţi, posibilitatea de accesare a fondurilor europene şi sporirea dezvoltării resurselor naturale şi culturale specifice.

Totodată, ANP are în vedere şi realizarea, în viitor, a unei identităţi urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare, modernizare şi specific local), urmărirea realizării de legături la drumurile naţionale şi europene şi încurajarea creării de conexiuni cu alte localităţi similare, prin realizarea unor serii de evenimente comune.

 

Lasă un comentariu