Orice timp are antologia sa

Orice timp, reflecta Malraux, are antologia sa. Ne întâlnim, acum, la împlinirea a 200 de ani de la moartea cărturarului Gheorghe Șincai, prin grija profesorului și istoricului literar Dimitrie Poptămaș, cu Antologia „Gheorghe Șincai", cu textele care „își supraviețuiesc" prin efort, conștiință și prestigiul care le-a fundamentat.

„Eroul culturii române", cum este supranumit Gheorghe Șincai, a primit de la Papa Pius al VI-lea favoarea de a studia în bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva și Benedictina, iar cardinalul Stefan Borgia, secretar la De Propaganda Fide, din Roma, unde învăța Șincai, îi indica cu ardoare cărțile în care apăra identitatea românilor. Vorbim de efort, conștiință și prestigiu printr-o operă a crucișului și curmezișului spiritului românesc, trecut prin litera de învățătură la Tg.-Mureș, Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și Roma, sau prin litera tipărită în anii petrecuți la Buda.

I se dă, așadar, zilei noastre, prea îndepărtată de idealul național al înaintemergătorilor, o antologie „Gheorghe Șincai", un corpus de texte ale exemplarității, căci lumea trebuie „îmbolnăvită", cum spunea Constantin Noica, cu neliniști creatoare, nu „însănătoșită" cu lucruri iluzorii. Când Gheorghe Șincai compune în versuri latinești „Elegia Nobilis Transilvaniae", când elaborează, împreună cu Samuil Micu, prima gramatică tipărită în limba română, „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780) sau când scrie „Hronica", este purtătorul neliniștilor creatoare până la nivelul trăirii tragice.

Plecând de la Blaj la Cluj, pe jos, pentru a obține dreptul de publicare a „Hronicii", cererea îi este respinsă, autoritățile afirmând că opera „e vrednică de a fi aruncată în foc, iar autorul de pus în furci". S-a întors deznădăjduit la Oradea, moment după care nu se mai știe nimic de autorul „Hronicii", acesta acceptând periplul tragic al pierderii urmelor, anticipând rătăcirea în taina munților a lui Avram Iancu. Retragerea cărturarului în anonimat însemna retragerea istoriei în umbră, căci, după cum scria August Treboniu Laurian, cel care a publicat „Hronica" în ediție integrală, „cât timp nu va fi publicată, Românii nu vor avea istorie".

Antologia „Gheorghe Șincai", cea de acum, ne salvează din mediocritate, amnezie, din lipsa de onoare și de discernământ, propunând ceea ce Andrei Marga numea, într-o recentă carte a sa, „gândirea altfel", confruntarea, cu realitatea românească răvășită de amatorism și abuzuri, de democrația butaforică, formalismul instituțional și viața științifică de ceremonii, sperând la o prefacere a ceea ce este. Astfel, Antologia „Gheorghe Șincai" devine cartea ce trezește spiritul. Iar când o carte trezește spiritul, aparține nu doar unui timp, ci timpurilor, și cartea aceea se așază în rădăcini de lumină, luând, aproape, chipul potirului, eliberând omul din vicleșugurile clipei, precum psalmii lui David l-au eliberat pe Saul din duhul cel necurat. „Stropi-mă-voi cu isop și mă voi curăți", sunt cuvintele psalmistului. Poartă această menire, cu precădere, cartea pe care Gheorghe Șincai, „om al școalelor" și ctitor de cultură, ne-a dat-o sub numele de „Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese".

Prin temeinicia ei, „că urât lucru iaste românului să nu știe istoria neamului său", „Hronica" își caută cititorul zilei. După George Sion, acesta e doar „românul cel adevărat", înțelegând că scrierea pe care Șincai a voit s-o ducă „la lumină" „n-are preț de aur, ci preț de viață", apărând vechimea și noblețea noastră într-o încinsă luptă cu neadevărul.

Omul trebuie oprit din rătăcirea gândului, credea Gheorghe Șincai, ca și ceilalți purtători ai mesajului Școlii Ardelene, învrednicindu-se să îndrepte mintea. Astfel, operele cărturarilor Școlii Ardelene sunt „cuvântări ale minții" (ale minților luminate, după expresia lui Lucian Blaga) pregătite de jertfă, devenind eterne învățături prin puterea lor de a limpezi și echilibra. „Voi sfârși munca pentru folosul Românilor - consemna Gheorghe Șincai, într-un timp al vicisitudinilor - dintre cari unii vrea-m-ar mort decât să scriu unele ca acestea." Mărturia cărturarului își sporește sugestivitatea în confruntarea cu un timp când omul este orbit să nu discearnă esențialul. Scria Nicolae Steinhardt: „Oamenii răi, tiranii, propaganda ideilor rele caută să încurce lucrurile, să le ieie așa încât secundarul și principalul să se amestece și ochiul omului să nu mai poată desprinde limpede ceea ce este esențial." Numai că spiritele mari, conchide Steinhardt, nu pot fi duse cu vorba, cu „regia", cu prestidigitația, pentru că ele au distins esențele, știind și să vadă, spre exemplu, că Ioana d'Arc era nevinovată. De aceea, de spiritele mari, aduceți-vă aminte!

PS. Antologia „Gheorghe Șincai" va fi lansată la manifestările culturale organizate în cinstea cărturarului la Râciu și Târgu-Mureș, în perioada 2-12 noiembrie 2016.

Lasă un comentariu