Ajutorul călugărițelor din Mănăstirea Agapia, pentru armatele române, în timpul Războiului de Independență

Obiectivul obținerii independenței țării rămăsese una din marile probleme nerezolvate ale tânărului stat român. Clasa politică românească a încercat soluționarea ei pe cale diplomatică, dar atunci când contextul politic în zona balcanică a început din nou să se fluidizeze, sub impactul politicii ofensive a Rusiei, calea militară s-a impus de la sine. În pofida imenselor suferințe umane pe care le provoca, ea era considerată în mentalitatea vremii drept metoda ultimă și legitimă de atingere a unui obiectiv politic major. Efortul militar al României, ca aliată a Rusiei, considerabil în raport cu potențialul uman și material de care dispunea, a consacrat pe câmpul de luptă obținerea independenței și a dat românilor o mare încredere în forțele proprii. Tratatele de pace au recunoscut independența și au oferit României Dobrogea, dar au anexat din nou Rusiei sudul Basarabiei, ceea ce a provocat în țară un sentiment de frustrare și o răcire a relațiilor cu fostul aliat.

Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei, și-a adus sprijinul și la realizarea acestui însemnat act din viața României moderne. Trebuie analizat și aportul adus de călugărițele din Mănăstirea Agapia la îngrijirea răniților din timpul războiului de independență națională din anul 1877. Corespondența între Mitropolia Moldovei și Sucevei și mănăstirea Agapia; între Ministerul Cultelor și mănăstire, telegrame, ordinele originale eliberate de mănăstire pentru cele treizeci de călugărițe care au fost detașate la ambulanța de Cruce Roșie din București, toate acestea înscriu o pagină de istorie și ilustrează o contribuție adusă de călugărițele de aici în afirmarea noastră națională. La scurt timp după ce armatele române trecuseră Dunărea în Bulgaria, la 20 august 1877, și luaseră poziție în fața Plevnei, la mănăstirea Agapia sosise Ordinul Mitropoliei Moldovei nr. 1840 din 10 septembrie 1877, prin care se dispunea ca cele treizeci de călugărițe care au aptitudini pentru îngrijirea răniților și care au fost instruite în acest scop, să fie trimise de urgență în Serviciul ambulanțelor de Cruce Roșie la spitalul militar din Cotroceni-București. Tot atunci, se primește la Mănăstirea Agapia și o telegramă din partea d-lui Ministru de Culte cu nr. 9469 din 15 septembrie 1877, prin care se face aceeași intervenție pentru călugărițele pregătite special să plece de urgență la spitalul de răniți din Cotroceni pentru îngrijirea răniților.

La 15 septembrie 1877 s-au întocmit cele 30 de ordine de plecare pentru fiecare călugăriță în parte. Ordinele originale, păstrate în arhivă, poartă semnătura stareței mănăstirii de atunci, Arhimandrita Tavefta Ursache precum și ștampila mănăstirii. Călugărițele din mănăstirea Agapia au sosit în București la 20 septembrie 1877 și se prezentară mai întâi la cancelaria Mitropoliei Ungrovlahiei care le vizează ordinele de prezentare în București, le pune ștampila Sfintei Mitropolii și semnătura directorului cancelariei mitropolitane S.M. Negri. Ele se prezintă apoi la spitalul de răniți din Cotroceni, unde au lucrat de la 20 septembrie 1877 până la 10 ianuarie 1878 cu toată dăruirea. Au alinat suferințele, au pansat și îngrijit rănile bravilor ostași români, din care mulți și-au vărsat sângele și și-au pierdut viața în luptele victorioase de la Plevna și Grivița. Tot din arhivă rezultă că și călugărițele rămase în mănăstire, deopotrivă, și-au adus obolul lor atunci pe altarul patriei, lucrând zi de zi și noaptea chiar, flanele, fulare, ciorapi și mănuși pentru soldații români duși pe front. Pentru devotamentul cu care călugărițele au îngrijit răniții au primit din partea Societății de Cruce Roșie decorații.

Lasă un comentariu