HRIȘCA - ALT MEDICAMENT OFERIT DE MAMA-NATURĂ

Distribuie pe:

Datorită lipsei de gluten, hrișca poate fi consumată de cei cu intoleranță la acest compus sau de cei cu boala celiacă (enteropatia glutenică).

S-a constatat, în urma unor studii, că hrișca are un rol important în menținerea nivelului scăzut de glucoză, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativă alimentară, dar și un supliment „medical" pentru diabetici.

Terciul de hrișcă și lapte are rol în combaterea diabetului, dar are rol și în creșterea secreției unui neuromediator - dopamina - cu rol în combaterea depresiei. Tot pentru diabetici, un amestec de hrișcă și iaurt (lăsat peste noapte pentru fermentat) este extrem de eficace.

Prezența unui tip de inositol (implicat în mecanismele secundare de reglare a sintezei de insulină) face ca hrișca să fie studiată cu mult interes nu numai în cazul persoanelor cu diabet insulinodependent, ci și a femeilor care manifestă sindromul ovarelor polichistice.

Contraindicații și precauții în consum - Sunt două probleme legate de consumul de hrișcă. Prima problemă este fagopyrismul, o afecțiune care constă în fotosensibilizarea acută a pielii, datorată consumului de plantă verde în cantități mai mari, sau a sucului extras din planta verde. Boala este datorată compusului denumit fagopyrina, persoanele cu pielea mai albă având, în mod evident, cel mai mult de suferit. Apar pete roșii, care pot dura câteva zile, iar senzațiile de arsură sau durere sunt persistente. Pielea devine dureroasă la atingere. Simptomele pot să dispară în câteva zile.

A doua problemă este cauzată de alergiile la hrișcă. Ea însăși este un alergen fatal, în special pentru populațiile asiatice, cu predominanță în Japonia și Koreea, provocând șoc anafilactic.

Hrișca este o plantă cu multiple utilizari - Pentru pescari, se folosește la pescuitul de crap, singură sau în amestec cu porumb sau in, cu rezultate deosebite.

Datorita compoziției sale, hrișca este inclusă în alcătuirea unor meniuri variate, în dietele multor boli, iar recent a fost inclusă în curele de slăbire. Este recomandată pentru cei care suferă de afecțiuni cardio-vasculare, în general, și atreoscleroză și hipertensiune arterială, în special, celor cu edeme de diferite naturi, persoanelor cu diabet zaharat și fragilitate vasculară, combătând hemoragiile.

Toate cele prezenatate ne îndeamnă să acceptam valoarea alimentară, dar și terapeutică a acestei plante - hrișca - mai puțin folosită la noi.

Lasă un comentariu