„Te fac să nu știi, râd de tine, îți iau banii și «te îndoi» până când faci cum vreau eu!". Aceasta este tactica birocraților de profesie, care neavând o activitate creatoare de valori și neputând să se afirme ca personalități cu valori perene, își promovează profesia și activitatea „prin față" și exploatarea slăbiciunilor din partea partenerilor neavizați sau nepregătiți în rezolvarea acestor probleme.
Cred că nu există cetățean care să nu fi ajuns (după ore întregi de stat la rând pentru un aviz sau o ștampilă) în situația umilitoare de a fi întors sau refuzat pentru că dosarul este incomplet, lipsește ceva de care nu ai fost informat sau pentru că insul cu pixul și ștampila pe moment pretinde altfel. Mai nou, partener la această ironie umilitoare este metodologia computerizată, care plutește ca o zeitate misterioasă peste întreaga mascaradă birocratică. „Așa cere calculatorul" sau „s-a schimbat programul de analiză computerizată" sau pur și simplu a căzut sistemul și trebuie să așteptați - sunt răspunsuri care te fac „să dai cu cuțitul în piatră" neputincios și dezarmat. Iar cei care iau banii pentru a rezolva problemele râd de „mulțimea de proști" care se consumă la rând pentru mărețele lor servicii.
Ca să nu rămână datori sau să pară și mai receptivi la solicitările publicului, încep să schimbe, pe ici pe acolo, prin părțile mai puțin sensibile (ca să nu simtă numai cei de jos) procedurile, metodologiile, orele de acces, numărul de ghișee și fluxul documentelor. Și așa, din bine în „și mai", ajungi să pierzi ore sau zile până când parcurgi etapele de rezolvare a unei probleme. Ca să nu pleci cumva și să le rămâi în „anticameră" observi că primul ghișeu are program de la 8 (de exemplu) următorul începe lucrul cu publicul pe la 12.00, iar șefii semnează după 12, 13, iar documentele se ridică (peste câteva zile) după-amiaza.
Dacă ai de plată și ai de prezentat și chitanțe, trebuie să aștepți programul casieriei, să-ți aștepți documentele de pe calculatorul vecin sau pachetul din biroul vecin, să ai bani potriviți și să taci pentru că „banii nu se joacă." După plată aștepți din nou, ca acestea să sosească la destinație, să apară în contul beneficiarului și abia atunci poți trece într-o altă etapă sau spre finalizare.
La ghișeul „final" începe un alt circ. Observi că o grămadă de documente obținute și plătite nu sunt necesare. Agentul le vede, se face că le verifică, ți le dă înapoi, poate ai nevoie de ele altădată pentru convingerea altor conțopiști că problema ta este reală și legală. Dacă te apuci să le citești și să ți le organizezi de acasă îți dai seama cât ai cheltuit și cât timp ai pierdut degeaba. Pauzele de masă ori încurcăturile roboților nu se iau în considerare, iar pauza de masă este sfântă, chiar dacă „se sărbătorește" la ore diferite.
„Noaptea minții" te ajunge când realizezi că taxa plătită este ilegală. Statul este obligat să ți-o restituie și guvernul este pe cale să o desființeze. Dintr-o mascaradă birocratică ai ajuns în alta, precum „Alice în țara minunilor". Trebuie să deschizi acțiune judecătorească, să obții o hotărâre favorabilă și să aștepți până când organul financiar îți restituie cu țârâita banii pe care ți i-a scos cu sila, doar pentru că cineva nu știe cum să vâre contribuabilii în balamuc, iar banii lor în gaura neagră a bugetului.
Am cheltuit averi și nespus de multă energie pe calculator, pe programe, pe roboți, pe casierii și cântare sofisticate, dar în loc să scadă volumul și dimensiunea hârtiilor, în loc să scadă numărul conțopiștilor și al celor care „freacă menta" să-i placă celor cu putere decizională (cu pix și ștampilă), numărul acestora a crescut (mai tare decât scăderea efectivelor din ramurile productive ale economiei naționale) și crește în continuare. Este un paradox pe care fiecare guvern și fiecare parlament de după '89 îl acceptă blajin și cu indulgență demnă de tătuci. Oare de ce? Este o vorbă mai veche precum că „morții se acoperă cu pământ și cei vii cu hârtie". Bine ar fi să fie doar atât! Astăzi este altceva. Deștepții prosperă pe hârtie, iar proștii pot să moară „cu picioarele pe pământ", căci dreptatea este ceva ce se arată dar nu e.
