50 de ani de căsnicie

Spunem 50 de ani de căsnicie, și nu de căsătorie, deoarece căsătoria se petrece la un moment, dat iar căsnicia se învață și se construiește în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, Cel care știe și hotărâște durata ei.

Iată că, la 17 iunie 2016, am fost binecuvântați cu acești 50 de ani de căsnicie, binecuvântare pe care multe cupluri trainice și-ar fi dorit-o și și-ar dori-o.

Nu știm alții cum sunt (vorba lui I. Creangă) dar noi, când ne gândim la acești 50 de ani de căsnicie, putem spune că „s-au dus ca clipele" (vorba prietenului lui Creangă, Mihai Eminescu). Cincizeci de ani, cincizeci de clipe și o jumătate de veac de bucurii, de tristeți, de aspirații, de dezamăgiri și de împliniri. Cincizeci de ani de cunoaștere și recunoaștere reciproce, de drepturi și de responsabilități asumate civic și moral, și tot atâția ani de dorințe și de înfrânări la care viața de familie creștină ne supune. Spuneam că nu știu alții cum sunt, dar știm că noi, sărbătoriții, putem mărturisi, cu mare bucurie, că Dumnezeu ne-a binecuvântat căsnicia cu doi copii pe care-i redescoperim în fiecare zi, deși au 48 și 45 de ani, ei înșiși familiști și părinți responsabili în căsniciile lor.

Nu ne-am putea imagina cum ar fi fost căsnicia noastră de o jumătate de veac, dacă nu i-am fi avut pe Adriana și pe Uțu! Două cununi ale căsătoriei noastre, cărora le datorăm mulțumirile pentru încă o lecție de viață pe care ne-au oferit-o în schimbul lecțiilor pe care le-au primit de la noi, părinții ( acasă) și profesorii lor (la școală).

Discreția, dragostea, generozitatea cu care au organizat nunta noastră de aur ne-au redat încrederea-n instituția prieteniei care se călește în lupta cu greutățile vieții de familie și care, în timp, perpetuează jurămintele de credință de la întemeierea contractului matrimonial. Născuți (în 1968 și 1971), crescuți și educați și înainte și după 1989 într-o familie de profesori (ambii cu origine țărănească), acești copii au crescut înainte de 1989 într-un regim de mare austeritate, de toate felurile, iar după 1989 într-un regim de dezorientare generală, care le-au marcat viețile și i-au călit pe fiecare în desăvârșirea caracterelor lor socio-moral-profesionale și filiale.

Doar experiențele lor de viață pot da măsura creșterii și educației pe care noi, părinții și profesorii lor, am investit-o în ei. Credem că le-a fost foarte greu să aibă pe tata, profesor de matematică, și pe mama, de franceză și română. Am fi fericiți să aflăm, într-o zi, că pentru copiii noștri am fost părinți și acasă și la școală!

Parcă-l aud pe Uțu: „Eu am plătit toate oalele sparte, la școală, ca fiu al dirigăi"! Acești doi copii ai noștri confirmă zicala potrivit căreia: „Așchia nu sare departe de trunchi". Noi, mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Dar bucuria noastră la 50 de ani de căsnicie nu ar fi deplină, dacă n-am mulțumi cu recunoștință soților lor, Remus și Lenox care, cu discreție, i-au susținut și ajutat în toată povestea cu iubirea de părinți, de neam și de aproapele. Nașilor, finilor și prietenilor noștri care ne-au onorat cu prezența la eveniment, le spunem: Doamne, ajută-ne să rămânem fideli nouă înșine și celor pe care-i iubim!

Lasă un comentariu