S.U.A., JOS „MÂNA" DE PE ROMÂNIA! (XV)

Distribuie pe:

Cu alte cuvinte, omul de tip nou va ajunge să facă să „dispară" pe tot creştinul care, împotrivindu-se cruntului lor război antiuman, va mărturisi că, atâta timp cât antihriştii vor proceda la scoaterea lui Hristos din conştiinţa colectivă, ordinea lor mondială nu este ordine, pacea lor universală nu este pace, armonia lor globală nu este cu adevărat armonie: căci fără Hristos, „lumea" lor este nulă! De aceea, stimaţi cititori, vă propun să localizăm de unde ni se exportă stafia morţii, sfârşitul lumii, prin ceea ce semnifică apocaliptic (cap. 8-9) trâmbiţele Îngerilor 1 (arderea unei părţi a pământului, a copacilor şi a ierbii), 2 (mările însângerate vor determina moartea vieţuitoarelor marine), 3 (prefacerea unei părţi a apei, în pelin, va face ca mulţi oameni să piară), 5 („lăcustele", dacă le înţelem ca tehnologie militară vor vătăma - în chinuri şi moarte - o parte din oameni: cei aflaţi fără pecetea lui Dumnezeu pe frunte):

1) Arderea pământului. Ca şi cum ar fi un „sat fără câini", corporatiştii veroşi ne pun în situaţia să ne hrănim cu o mâncare moartă, generatoare de îmbolnăviri cu afecţiuni diabetice, canceroase, cardiovasculare etc. Aşa cum de altfel s-a recunoscut oficial, pericolul acestor alimente nocive provine din exterior: „România este o piaţă de mâna a 10-a în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate" (a declarat A. Irimescu, ministrul Agriculturii). Nu mai avem aşadar nici un dubiu, în ce priveşte industria chimizată alimentară, că producătorii săvârşesc efectiv, prin manipularea populaţiei cu publicitate, ştiri fabuloase şi studii contrafăcute, un abuz criminal împotriva umanităţii... Şi, în această situaţie dramatică, nu s-ar fi ajuns fără concursul oamenilor de ştiinţă şi politicienilor - autorităţile au consimţit la otrăvirea suprafeţelor de pământ, contaminarea alimentelor şi poluarea naturii! Aş dori să invoc doar două exemple, concludente, din procedura complexă a transformării României într-un lagăr de exterminare cu accente americanofile:

a) „Codex Alimentarius", finanţat şi condus de O.M.S. şi F.A.O. (Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a S.U.A.) şi-a găsit în partea română (Guvernul prim-ministrului Boc), în 2009 un partener de nădejde. Astfel, România a devenit prima ţară din lume care a acceptat ca populaţia să fie supusă unor norme de alimentaţie axate pe testări chimice în agricultură (cu toate că această hrană artificială, având la bază initium, sporeşte rata riscului de cancer la colon şi tumori maligne)! În consecinţă, este foarte important de subliniat că efectele planului american de producere în România a organismelor modificate genetic, prin firma americană Monsanto, au fost criticate de eminentul nostru om de ştiinţă G. Mencinicopschi: „Omul, prin obţinerea organismelor modificate genetic, a spart o barieră a viului, cea mai tare lege a biologicului, a amestecat speciile (...) Noi inventăm noi fiinţe, care nu au existat niciodată, şi probabil că asta va avea efecte greu de imaginat asupra mediului. Sunt acţiuni incontrolabile şi noi ne jucăm ca nişte copii iresponsabili de-a Dumnezeu". Ar fi bine ca cititorii să ştie totuşi că acest doctor (bolnav) este astăzi la închisoare, iar preşedintele Iohannis i-a refuzat cererea de graţiere! Doctorul Mencinicopschi va rămâne însă, în simpatia noastră, ca fiind unul ce „şi-a pus pielea la bătaie" îndrăznind să ne „traducă" pericolul alimentaţiei artificiale (mai adaug la acest capitol şi faptul că renumita firmă americană, care produce Coca Cola şi Pepsi Cola, a găsit în România postceauşistă o piaţă de desfacere de mare anvergură, în contextul în care Guvernul Indiei a fost ameninţat de S.U.A. să le achiziţioneze respectivele produse, iar în 2006 Letonia le-a interzis legal sub argumentul că sunt toxice şi pot provoca reacţii alergice)!

b) Gazele de şist. Se ştie că firma americană Chevron a făcut tot ceea ce a fost posibil ca să otrăvească pământul României, prin introspecţii hidraulice, ţinând la secret substanţele prin care vizau fracturarea plăcilor tectonice.

2. Însângerarea mărilor. În S.U.A., contaminarea apei a început după ce, în 1972, a intrat în vigoare Legea apelor curate. Mai exact, în 2003-2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă. Ca urmare, astăzi, s-a ajuns în situaţia ca în 40% din râurile şi lacurile Americii să nu se mai poată înota sau pescui, în vreme ce 70% dintre americani sunt nevoiţi să bea apă fluorurată (la nivelul anului 2006). Acesta a fost, după cum susţin unii, unul din cele mai importante experimente din istoria omenirii!

Lasă un comentariu