Chişinău: balet geostrategic pe scenă glisantă

După primul tur, ceea ce se consolidează acum la Chişinău este ceva extrem de asemănător unui balet geostrategic care se desfăşoară pe o scenă glisantă.

Cine a câştigat? O spun scorurile obţinute de fiecare dintre cei doi candidaţi.

Cine a pierdut? Asta mi se pare a fi cea mai importantă întrebare deoarece, dacă joc geostrategic este, mizele de-abia din acest moment încep să fie foarte interesante, mult mai aproape de zona vizibilului decât până acum şi, în orice caz, mult mai urgente.

Dacă acceptaţi ideea că, de fapt, bătălia se poartă între perspectivele orientării fie înspre UE, fie înspre Uniunea Eurasiatică a lui Vladimir Putin, atunci mi se pare normal să vedem ce arată rezultatele primului tur ca semnal profund privind opţiunile reale ale electoratului din Republica Moldova.

Semnalele acestea sunt extrem de interesante pentru că observatorilor internaţionali li se confirmă câteva teze, unele deloc plăcute la auz, dar bine de integrat în orice construcţie viitoare de proiecte.

În primul rând, se confirmă o tendinţă comună pentru ţările din „estul de dincolo de est", adicăţările din Parteneriatul Estic aflate la linia de contact între UE/NATO şi Federaţia Rusă: o polarizare profundă a societăţii care este compusă din segmente aproximativ egale cu tendinţe egale pro-europene şi pro-ruse. Situaţie dificilă pentru ajungerea la un echilibru de construcţie pe plan intern, dar şi, în acelaşi timp, prezentând un risc de securitate deosebit de ridicat. Dovadă evoluţiile tragice din Ucraina, ţară aflată în război civil, desfăcută practic în două entităţi separate, totul pe bază etnicăşi introducerea în ecuaţie, cu urmările cunoscute, a încercării de apropiere a Kievului de UE şi NATO. Întrebarea deschisă - şi care să sperăm că va rămâne doar la nivel strict teoretic - este dacăşi Republica Moldova poate deveni victima unui asemenea scenariu de supra-secesiune, pe acelaşi model şi cu aceleaşi motivaţii ca în Ucraina, cu o mişcare pivotantă care să se bazeze pe punctele compacte de forţă din Transnistria şi Găgăuzia, activate ca elemente ale unei mişcări violente pro-ruse... Un „Maidan" sau, de ce nu, un „anti-Maidan", în condiţiile acestea de partaj de simpatii electorale, poate duce oricând la explozie.

Marele pierzător, aşa cum arată acum lucrurile, pare a fi Uniunea Europeanăşi, în orice caz, de departe în fruntea listei, mişcarea unionistă.

În al doilea rând, în opinia mea, marele pierzător, aşa cum arată acum lucrurile, pare a fi Uniunea Europeanăşi, în orice caz, de departe în fruntea listei, mişcarea unionistă. În cazul acesteia din urmă, scorurile electorale înregistrate nu mai au nevoie de comentarii, iar liderii ar fi normal să-şi pună, ei primii, o problemă enormă de legitimitate. Iar sfătuitorii lor politici trimişi la reciclare în domeniile elementare ale politicii.

În cazul UE, problema este cu mult mai complicată. Este vorba, desigur, de alegerea atât de dezastruoasă de parteneri locali care s-au compromis pe ei şi politicile europene totodată, încât, ca măsură disperată, a trebuit pus în faţă un outsider, doamna Maia Sandu, fostă ministru al Educaţiei, recomandată de performanţele sale externe. Cu alte cuvinte, păstrând proporţiile, „modelul Cioloş". Da, numai că spaţiul de evoluţie intern este cu totul altul datorită evoluţiei dramatice a ceea ce ar fi trebuit să susţină principalul sprijin de campanie al doamnei Maia Sandu, adică sentimentul pro-european la nivelul opiniei publice. Dacă vă amintiţi, cu câţiva ani în urmă acesta era undeva în jurul a 70% (comparabil cu cel din România din perioada de pre-aderare) şi acum a scăzut foarte mult, ajungând cam în zona procentajelor înregistrate ieri de partida pro-europeană...

Corupţia internă, fraudele cu fonduri europene pre-aderare au ridicat rapid întrebarea cât de bine şi corect au fost alocate cele 800 milioane de euro de către UE în perioada 2010-2015... întrebare în sine neplăcută, dar şi ponderată cu un element larg exploatat de media pro-rusă: condiţionarea oricărui ajutor financiar ulterior de instalarea unui guvern pro-european. Adăugaţi la toate astea campania foarte dură făcută de presa tabloidă care a afirmat că doamna Maia Sandu, în vizită la Berlin, ar fi acceptat cererea cancelarului Merkel de a reloca pe teritoriul Republicii Moldova 30.000 de refugiaţi sirieni... şi veţi înţelege cum s-a constituit un asamblu de vectori care au limitat apetenţa de vot pro-europeanăşi, în orice caz, au dezamăgit tineretul aflat în căutarea unor certitudini economice imediate.

În al treilea rând, situaţia de acum a demonstrat celor de la Bruxelles cât de dificilă este discuţia despre principii, oricât de interesantă din punct de vedere tehnic sau filozofic, devenind insustenabilă până la ridicol atunci când se face la nivelul unei populaţii care, conform statisticilor, este obligată să trăiască cu o medie de 5$/zi.

Este exact argumentul pe care s-a bazat oferta părţii pro-ruse: veniţi la noi, lucraţi la noi, avem atâtea în comun, oricum ştiţi limba, aici aţi mai fost, aici vă e locul firesc! Pentru ei, segmentul-ţintă electoral a fost tocmai zona tineretului şi cea a muncitorilor de vârstă medie, obligaţi să-şi întreţină familiile şi care, de cele mai multe ori pe propria piele, au cunoscut limitările pieţelor de muncă din Occident. Nu neapărat absolut ostile (cel puţin până la BREXIT), ci departe şi, prin urmare costisitoare ca deplasare şi funcţionând cu un nivel de preţuri prohibitiv. Exact invers cu oferta pieţei ruse, în proximitate imediată, cu salarii mici, dar suportabile datorită nivelului general de preţuri din zonă, combinat cu rezultatele unei umile, dar încă funcţionale agriculturi de supravieţuire.

UE a continuat să vorbească fie în limbajul birocraţiei de la Bruxelles, absolut incomprehensibil pentru votantul de la Bălţi sau Tighina, fie să-i lase pe actorii locali să se producă. Cu rezultatele de azi, care arată aşa numai datorită motorului de tracţiune unic pe care-l reprezintă Maia Sandu. De partea cealaltă, celălalt balerin geostrategic ştie că are de scos în faţă argumentul economic simplu al binefacerilor imediate ale unei vieţi modeste, dar asigurate pe termen rezonabil, prin reîntoarcerea în poalele largi ale Mamei Rusii. Cu mesajul adăugat, deloc puţin relevant, că modelul său politic este Putin, apărător al valorilor tradiţionale şi om care vrea să impună ordinea în funcţionarea statului, evident apel la apetenţele unei părţi a electoratului faţă de imaginea tradiţională a liderului mesianic şi purtător de lumină de la Kremlin.

Un balet strategic care este departe de a avea o scenă finală pe deplin conturată. Fiecare dintre candidaţi va avea în spate partea sa de suporteri internaţionali, iar diferenţa o vor face argumentele adresate acelui electorat încă indecis, scârbit, obosit, sărac sau foarte sărac. Cine va avea argumentul economic imediat cel mai credibil, acela va câştiga. Sigur că nu-l poate avea de unul singur, de aceea este foarte interesant să aşteptăm, în aceste următoare două săptămâni, să vedem arsenalul practic ce le va fi pus la dispoziţie de partnerii lor strategici. Ştiind că nimeni, nici la Bruxelles şi nici la Moscova, n-ar mai vrea repetarea dezastrului din Ucraina.

Nu ştiu dacă asta este o garanţie absolută, dar şi aşa costurile dezordinii în zona noastră sunt atât de mari. Cine să-şi mai dorească neapărat încă un Maidan? Dar, nu-i aşa, cine ştie?

Cum se poate evita o situaţie de tensiune? Răspunsul nu poate fi decât prin mobilizarea electoratului până acum indiferent şi, astfel, eventual, obţinerea unui scor indubitabil şi incontestabil în favoarea drumului pro-european. Teamă mi-e însă că exact acelaşi tip de calcul şi-l fac şi ceilalţi. Aşa că, deocamdată, baletul continuă în termenii daţi. Dar nu se şi poate termina tot aşa...

(Sursa: adev.ro/ofx4nn, 31 octombrie 2016)

Lasă un comentariu