Războiul pentru Independenţă a constituit un prilej potrivit pentru românii transilvăneni spre a-şi manifesta mândria şi unitatea lor naţională. Producţiile literare transilvănene din perioada 1877-1878, ca şi cele de mai târziu inspirate din faptele vitejeşti ale războiului pentru independenţă, au fost adevărate file de istorie a patriei căci din toate se desprinde ideea centrală a unităţii neamului şi a libertăţii. Toate popoarele trebuie să fie libere şi egale în drepturi. Orice popor mare sau mic are dreptul să fie liber. Poporul român încărcat de izbânda fiilor lui are şi el dreptul la libertate şi neatârnare. Pentru românii transilvăneni, Războiul pentru Independenţă a devenit un simbol al unităţii naţionale a tuturor românilor şi al înfăptuirii acestei unităţi care se va realiza în 1 Decembrie 1918. Războiul din 1877-1878 a fost războiul întregului neam la care toţii fiii neamului erau obligaţi să participe!
La Sibiu, pr. prof. Zaharia Boiu se inspiră din poezia lui Vasile Alecsandri şi începe să publice o serie de poezii în „Foiţa" Telegrafului Român. Debutul îl face cu poezia „Trecerea Dunării", publicată în Telegraful Român, nr. 28 din 9 martie 1878, p. 109, în care, într-o descriere sugestivă, ne prezintă o puternică armată strânsă la Dunăre „să dea piept cu semiluna". Când vrea să-şi facă pod peste undele bătrâne: „Iată Istru se ridică, / Cutezanţa să le înfrâne". Le adresează o grea înfruntare: „nemernici şi streini la porturi şi la graiuri!" Bătrânul Istru se prezintă ca un părinte atotputernic şi purtător de grijă al românilor: „Eu sum tatăl României, / Şi cu fraţii mei Carpaţii / Ocrotim cu zid şi şanţuri / Pe românii, mult cercaţii. /". În poezia „Doctorul Pastea şi cu frate-său", apărută în Telegraful Român, nr. 36 din 21 martie 1878, p. 141, poetul ne prezintă tensiunea dramatică dintre români şi turci în luptă: „Lupta urlă, urlă'nfuriată, / Plevna `ncinsă ca un brâu / de foc". Doctorul Paştea şi cu frate-său mor voioşi pentru pământul ţării.
Zaharia Boiu a mai publicat „Statuia lui Mihai", „Testamentul soldatului", „Sultan şi curcan", „Litia", „Geniul României", „Armatei române", „Stindardul" etc. Mai toate poeziile lui Zaharia Boiu ne prezintă faptele de eroism ale armatei române şi sunt străbătute de un puternic optimism în victoria finală. Din ele se desprinde adeziunea totală a poetului, ca şi a maselor populare din Transilvania pentru victoriile armatei române. Dintre poeziile lui Zaharia Boiu trebuie să mai amintim poezia „Testamentul soldatului" în care ni se înfăţişează un întins câmp de bătaie în care zac loviţi de gloanţe ca snopii la seceriş, în şiruri lungi, crucişe, amici şi duşmani. De pe acest câmp aduc un brav soldat, rănit de moarte, care abia mai poate vorbi: „Cu sângele curgând şiroi din rana lui adâncă, Aduc un brav soldat român, ce-abia răsuflă încă". Ultima dorinţă pe care o are acest soldat înainte de a muri e să-şi aibă alături de el armele cu care a luptat, vrea să sărute crucea după obiceiul ortodox, mamei văduve să-i spună voie bună, „Căci pentru ţară am murit şi-am dobândit cunună". În poezia „Litia", Zaharia Boiu se manifestă ca un luptător pentru pace şi un înverşunat duşman al războiului, care: „Seceră a junimei floare şi o culcă la pământ ". Lumea are datoria să cunoască binefacerile păcii aşa ne-a învăţat Hristos cel răstignit: „Ci în pace şi iubire, cum Cerescul ne arată, / Care braţele-şi întinse pe-a Golgotei înălţimi ". În poezia „Armatei române" glorifică faptele de arme ale ostaşilor români, care „pentru vetrele străbune, pentru sfintele altare, s-au luptat la Nicopole, la Vidin, la Griviţa, la Plevna, la Rahova şi la Palanca dovedind duşmanilor nobleţa lor română. Ei au făcut din România nume `nalt şi lăudat ".
Poeziile lui Zaharia Boiu au fost publicate într-un volum de fiul său Ioan Baptist Boiu, în Sibiu, în anul 1904, sub titlul: „Frunze de laur". În prefaţa acestor poezii Ioan Baptist Boiu scria: „...pe când Vasile Alecsandri, bardul de la Mirceşti, cânta în versuri neîntrecute gloria armatelor române (cine n-a auzit de Peneş Curcanul?) -şi dincoace de Carpaţi un poet cu aceeaşi dragoste de neam oferă frunze de laur bravilor ostaşi, care luptau ca leii pentru Domn şi ţară" (Frunze de laur, p. 7). Prin poeziile lui Zaharia Boiu au sunat acordurile lirei unuia dintre cei mai de seamă poeţi transilvăneni din epoca aceea.
