Românii vor putea obţine compost în propriile gospodării

Distribuie pe:

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat, luni (31 octombrie 2016) în dezbare publică „Ghidul Compost" (îngrăşământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale şi animale, amestecate cu unele substanţe minerale), prin care cetăţenii vor putea beneficia de finanţare pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile în propriile gospodării.

Prin acest program - căruia i-a fost alocată suma totală de 50 milioane lei, din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu - prin intermediul primăriilor, fiecare gospodărie va putea beneficia de o unitate de producere a compostului din deşeuri menajere biodegradabile.

Pentru fiecare unitate de compostare individuală, valoarea maximă acceptată poate fi de până la 300 lei, pentru unităţile de tip monobloc, cu volum cuprins între 200 şi 400 litri, sau de până la 1.500 de lei, pentru cele cu tambur rotativ.

Potrivit „Ghidului Compost", avantajele compostării individuale implică faptul că tratarea deşeurilor organice este realizată pe loc şi că nu există costuri suplimentare provenite din colectare, mărunţire, aerisire, fiind nevoie doar de o investiţie iniţială, care este mult mai mică comparativ cu compostarea centralizată. Costurile sunt reduse, iar tehnologia nu implică consum energetic sau poluare.

Unităţile de compost au o durată de viaţă de 20 - 30 de ani şi nu necesită mentenanţă. Îngrăşământul rezultat poate fi folosit în propria grădină sau valorificat, după caz.

Cei interesaţi găsesc relaţii suplimentare pe site-ul http://www.mmediu.ro.

Lasă un comentariu