rintre altele, ne-a adus cea mai scumpă autostradă virtuală din lume. Pentru 50 de kilometri de şosea am plătit deja 1,3 miliarde de euro. Şi mai avem de plătit nişte sute de milioane, numai ca să reziliem contractul înrobitor cu Bechtel. Căci, iată, anunţată cu surle şi trâmbiţe, rezilierea contractuluiBechtel nu a mai avut loc. De ce? „Pentru că sunt probleme cu plata despăgubirilor", spunea Dan Şova, fostul ministru al Marilor Proiecte. În timp ce oficialii vorbesc de zeci de milioane de euro, neoficial ar fi vorba de sute de milioane de euro. Bani pe care Bechtel ar putea să îi ia de la statul român. Adică, de la noi toţi, cei care n-avem nicio vină că acest contract cu Bechtel nu a avut clauze de reziliere. Dar, se zice că, şi prin acest contract ultrapăgubos pentru noi şi ultrabănos pentru Bechtel, am cumpărat, de fapt, bunăvoinţa americanilor.
Dar asta încă nu-i tot. Se zice -şi nu am avea motive să nu credem - că vânzarea Petrom ar fi fost o condiţie a aderării României la Uniunea Europeană. Vorba românească: „prost nu e cine cere, prost e cine dă." Iar în spatele tuturor contractelor dezastruoase pentru România s-au ascuns comisioane uriaşe. Trist este că de luni de zile nu se mai întâmplă mare lucru: şantiere blocate, contracte greu de finalizat, concesiuni şi parteneriate private deocamdată fanteziste. Oare, se întreabă românul de rând, s-a întors statul român împotriva imbecililor care au girat un jaf cu acte în regulă? Da, de unde! Nu ne cere FMI aşa ceva. În schimb, FMI ne ceremulte: ne obligăsă privatizăm CFR Marfă, Poşta Română, Oltchim, la care guvernanţii noştri dau neputincioşi din umeri, încât mulţi se întreabă dacă, conform Constituţiei, România mai e „stat suveran"?
Acum, prin intermediul brokerilor lor - care sunt FMI şi Comisia de la Bruxelles - samsarii vest-europeni vor să ne acapareze toate resursele. Un instrument principal al acestei acţiuni de anvergură este aşa-zisa liberalizare a preţurilor la energie, impusă de Bruxelles României, în favoarea numai şi numai a monopolurilor vest-europene care au pus mâna pe sistemele energetice şi care, culmea, pretind acum consumatorilor să plăteascăaceleaşi preţuri pentru energie ca în Occident. Deşi salariile mici de aici nu pot face faţă unor asemenea preţuri. Or, în cazul nostru, al României, se atinge paroxismul pentru că obiectul preţurilor forţate artificial la niveluri fabuloase îl constituie propriile resurse lăsate de Dumnezeu românilor şi nu altcuiva!
Faţă de toate acestea (din multe altele), un comentator făcea, ironic, următoarea remarcă: „un banc din epoca de aur descria astfel comerţul nostru cu URSS: ruşii ne iau grâul şi noi le dăm în schimb uraniul." Se pare că între timp am reuşit o afacere mai bună: ne-am vândut suveranitatea, ca să avem bani de şpăgi pentru Occident. Şi, desigur, pentru câţiva şmecheri autohtoni. Mare adevăr…
