FUMATUL PROVOACĂ ŞI MENŢINE ANXIETATEA

Distribuie pe:

Deşi majoritatea fumătorilor afirmă că tutunul este un remediu foarte bun împotriva anxietăţii şi a nervilor, cele mai recente studii în domeniu, citate de descopera.ro, au dovedit faptul că ţigările provoacă şi menţin anxietatea.

De exemplu, conform unui studiu publicat în revista „Journal of American Medical Association", rezultă că adolescenţii care au fumat cel puţin un pachet de ţigări pe zi au fost de 15 ori mai susceptibili de a dezvolta tulburări de panică sau episoade repetitive de panică în timpul maturităţii timpurii, faţă de cei care nu au fumat.

„Tulburarea de anxietate generalizată, caracterizată prin sentimente de teamă sau griji, s-a dezvoltat la maturitatea timpurie de cinci ori mai des în rândul fumătorilor spre deosebire de nefumători. Acelaşi lucru a fost constatat şi pentru agorafobie, definită ca o teamă de spaţiile deschise, aceasta apărând de şapte ori mai frecvent la persoanele care au fumat foarte mult de-a lungul adolescenţei.

Acest studiu marchează un nou pas şi este important din două motive: în primul rând, demonstrează faptul că fumatul cauzează aproape imediat probleme serioase. Nu trebuie să aşteptaţi 20 de ani pentru a vă confrunta cu probleme grave de sănătate legate de fumat. În al doilea rând, a existat mult timp un mit printre adolescenţi, conform căruia fumatul este o modalitate de a calma nervii şi de a concentra atenţia. Însă studiul nostru demonstrează că, în realitate, opusul este cel adevărat.

Cea mai mare parte a studiilor arată faptul că adolescenţii cred că ei nu vor avea probleme cu renunţarea la fumat şi că nu stricăsă fumeze în timpul anilor adolescenţei. Dar acest studiu spune o poveste diferităşi deschide ochii publicului ţintă.

Chiar daca fumezi doar pentru câţiva ani, posibilitatea de a suferi consecinţe rele substanţiale şi serioase este foarte ridicată. Acesta este un mesaj foarte important care merită promovat, astfel încât noile generaţii să fie educate să nu mai consume tutun în cantităţi atât de mari.

Avertizăm, însă, şi cu privire la faptul că anxietatea se poate dezvolta pe fondul renunţării la nicotină, motiv pentru care este important ca oamenii să fie conştienţi de acest fapt atunci când decid să renunţe", explică realizatorii studiului.

 

Lasă un comentariu