Politicieni de ieri, politicieni de azi!

Distribuie pe:

Dincolo de problema culturii române, dincolo de psihologia, de sufletul nostru românesc, de afirmarea personalității, de conștiința-oglindă și de cea transcedentală, dincolo de personalismul energetic și de vocația religioasă ale acestui neam, marele filosof Constantin Rădulescu-Motru s-a ocupat și de politicienii și politicianismul timpului. „Formele împrumutate de politicienii noștri - scria Constantin Rădulescu-Motru - n-au fost cerute și n-au deșteptat un fond sufletesc corespunzător în viața poporului, ele au rămas la suprafață; totuși nu pot servi, de azi înainte, ca un ideal pentru dezvoltarea poporului român?". O sofismă ingenioasă atât de potrivită, din 1990 încoace, „reformelor" politicianiste, postdecembriste, de la noi. Or, pentru dezvoltarea unui popor este nevoie de un ideal.

Acesta-i adevărul. Asta se întâmplă (și s-a petrecut) la popoarele din apusul Europei, dintr-o „străduință spre mai bine". Dar nu și pe la noi, din decembrie 1989 încoace.

Politicienii noștri de azi? Din 1990 încoace se gândesc numai la ei, la punga lor, să fie cât mai groasă, la mașini scumpe, luxoase, la vile, la avuții, la afaceri necurate. Lor să le fie bine. Nu acestui neam să-i meargă bine, nu țăranului, nu truditorului, nu pensionarului, nu celor mai triști ca ei! Asta deloc nu-i interesează.

„Dar politicienii noștri? (…) Care le sunt drepturile? Sporit-au ei, cu ceva, puterea de muncă a acestui popor? - se întreba Constantin Rădulescu-Motru, în acel capitol V din „Personalismul energetic". Și tot el răspundea: „Nu, deoarece ei sunt de preferință consumatori, iar nu producători de muncă!". La fel ca și azi!

Într-o „țară bogată, cu un popor blajin", politicienii „duc încă multă vreme viața de paraziți de până acum". Cât de actuale sunt, azi, aceste cuvinte. Cu „nemărginita lui putere de răbdare", românul „a suportat multe poveri pe umerii lui" - scria Constantin Rădulescu-Motru. Politicienii cer mereu sacrificii „decât dau avantaje" truditorilor țării.

„Prin ce mijloace au izbutit politicienii noștri să robească, într-un timp așa de scurt, sufletul poporului român? Prin ce «farmec» au știut ei să momească atâtea capete care s-au alipit lor și ne-au dus, astfel, în starea de pseudocultură în care ne găsim astăzi?" - se întreba filosoful. Un răspuns ar fi: „orice popor (…) se robește, cu ușurință, unui gen nou de viață, de câte ori în acest gen nou de viață se exaltă viciile sau relele sale deprinderi din trecut".

Așa-i și pe la noi azi! Miniștri cu dosare penale, arestați și condamnați, împrumutând, de la cei anteriori lor, toate relele, toate păcatele! Nu au învățat nimic din acele virtuți necesare, decât viciile nu și deprinderile bune, folositoare, demne de urmat. Viciul a fost poarta lor deschisă! În asta constă dăinuirea postdecembristă a politicianismului nostru de azi, însușindu-și acele „nenorocite deprinderi". Poporul e amăgit, fermecat cu „dulci cuvinte", de cei de la care așteaptă îmbunătățirea traiului lui.

Nesinceri, speculativi, ei, acești politicieni veroși, au pus mâna pe destinele unui popor, popor care „a devenit robul acestor politicieni". Iar „nemărginita fericire promisă, încă n-a venit!".

Din păcate, convertită-i și tinerimea română. Mai demult, pe la 1848, ca și azi, tinerimea română se îndrepta spre școlile înalte și cultura Apusului, cu dorința de-a se realiza, să învețe carte bună, apoi să se întoarcă acasă. Reprezentanți ai unor „curente sociale bine definite", beneficiind de o bursă de studii, ei se întorceau (cei de azi n-o mai fac!), pentru a fi folositori țării, sperând că, la întoarcerea în țară, vor fi primiți cu brațele deschise, sperând că acei „compatrioți ai lor să-și vadă visul cu ochii". Atunci se putea, azi nu! Politicienii „își asigurară un mod de câștig, fără prea multă muncă". Iar în curând „baza Constituției deveni neîndestulătoare pentru numărul lot tot crescând" - spunea Constantin Rădulescu-Motru.

Ca și azi! Iar menirea lor era „să momească sufletul poporului român", popor care, „în lunga sa viață, de atâtea secole, a trecut prin multe momente grele".

În finalul capitolului al cincilea din „Personalismul energetic", Constantin Rădulescu-Motru, încrezător în „Biblia" politicianismului, concepută pentru un viitor îndepărtat, credea, referindu-se la politicienii vremii: „Voi ne-ați dat un nume și o patrie! (…) Voi ați creat România de astăzi." Măcar, în viziunea lui Constantin Rădulescu-Motru, ei, politicienii de atunci, aveau un anumit merit! Ce merite au politicienii de azi, din 1990 încoace?

Oare câți dintre politicienii de azi au acea reală vocație, câți sunt personalități dovedite prin ce au lăsat în urma lor? Au ei, într-adevăr, acea conștiință a locului și a rolului lor? Sunt ei acei patrioți care să apere o țară, bogățiile ei, demnitatea ei? Oare sunt, din 1990 încoace, acei factori hotărâtori, cu vocația dăruirii pentru țară, pentru economia, pentru statutul social, pentru cultura ei? Sunt ei niște profesioniști cu acel profund sentiment al răspunderii față de națiune, față de viitorime? Nu se bazează ei doar pe noroc și întâmplare? Sunt ei, oare, cei mai reprezentativi să stea în fruntea Parlamentului, a Guvernului? Apără ei vreun ideal social? Sunt întrebări care, din 1990 încoace, au rămas fără răspuns!

Nimic din toate acestea ei n-au realizat. Majoritatea - i-am văzut și i-am urmărit opt ani, în cele două mandate parlamentare, ca deputat PUNR în Parlamentul României - s-au zbătut, unii au dat bani grei să ajungă în Parlament, pentru a se îmbogăți, pentru a apuca, cu o lăcomie bolnăvicioasă, ce nu li se cuvine, nu să lupte pentru împlinirea doleanțelor celor care, cu ștampila în cabina de vot, i-au trimis în Sfatul Țării, i-au făcut deputați și senatori. Mulți s-au făcut de rușine! Unde, în ce țară s-a mai pomenit ca un prim-ministru social-democrat să facă pușcărie, ca 12 foști miniștri să aibă dosare penale, vreo șase fiind condamnați la închisoare, cu executare, alții fiind iertați să fie trimiși după gratii! Ei sunt cei care, prin matrapazlâcurile lor, au pus în mâna străinului toate bogățiile: petrol, gaz, aur, ciment, aluminiu, pământul, pădurile... Fără să clipească, au renunțat până și la demnitatea, la mândria națională! Fără să fie chinuiți de vreun gând. Remușcări, din 1990 încoace, foarte mulți politicieni români n-au avut!

Un neam întreg le cere să fie patrioți, naționaliști români, iubitori de neam și țară, să apere, cu demnitate, mândria, siguranța națională. Ei nu sunt acei buni români. „Ca să fii român - spunea cândva marele poet Grigore Vieru - trebuie să poți!". Din păcate, ei nu pot!

 

 

Lasă un comentariu