Printre sfeşnice medievale

Era în toamna anului 1939 când Zaharia Bârsan este invitat la Sighişoara de editorul şi librarul Miron Neagu, care dorea să tipărească din opera actorului şi poetului. Cu studii la Viena şi Berlin, prin grija Societăţii pentru fond de teatru român, apreciat pentru rolurile Hamlet, Lear, Ruy Blas, Luca Arbore sau Horaţiu, dar şi pentru poemele sale dramatice „Se face ziua", „Trandafirii roşii" şi „Domnul de rouă", Zaharia Bârsan reprezenta epoca de glorie a Teatrului Naţional din Cluj, ceea ce motivează invitaţia sighişoreană. Însoţit de George Sbârcea, pe atunci jurnalist la „Tribuna" clujeană, răspunde invitaţiei, mai ales că Editura „Miron Neagu" din Sighişoara îşi câştigase faimă prin editarea unor importante scrieri din operele lui N.D. Cocea, Gala Galaction, Dan Botta, Emil Giurgiuca, Grigore Popa, Horia Teculescu. „Călătorii" ajung sub bătrânii platani ai Sighişoarei, printre casele vechi şi străzile tăcute, cufundaţi într-o dipoziţie de pace insuflată de Miron Neagu, copleşti de dragoste pentru cei care scriau literatură, nutrind pentru ei idei înalte „până la uitarea de sine". Cu o rară „putere de sugestie verbală" îi împărtăşeşte lui Zaharia Bârsan intenţia de a-i tipări o lucrare, „în cele mai bune condiţii grafice", la tipografia „înzestrată cu garnituri de litere frumoase şi o maşină plană adusă de la Leipzig". Însufleţirea lui Miron Neagu, tinereţea lui spirituală îl impresionează pe actorul-poet, dându-şi seama că are de a face cu o „comoară de simţire şi mărinimie, cu un adevărat Mecena, cum nu se mai găseau mulţi la acea dată". Iar dacă Zaharia Bârsan avea atunci gata volumul despre activitatea fostelor societăţi culturale româneşti din Transilvania şi Banat, prin care spiritul românesc transilvănean aluat cunoştinţă de sine, Miron Neagu ar fi şi dat la cules paginile.

Aşa apare întâlnirea de la Sighişoara dintre Zaharia Bârsan şi Miron Neagu în paginile de memorialistică ale lui George Sbârcea apărute la Editura „Dacia" sub numele de „Cafeneaua cu poeţi şi amintiri"; un timp al seriozităţii umane (despre care vorbea, cam în aceeaşi perioadă Ion Agârbiceanu într-o memorabilă conferinţă la Târgu-Mureş; prin seriozitate umană şi prudenţă putem evita furtunile ameninţărilor venite din afară), al tenacităţii, al voinţei şi idealului cultural.

Impresionat de Sighişoara, de pitorescul ei (prin faţa casei lui Miron Neagu trecea de două ori pe zi un „trenuleţ ca de jucărie" ce lega Sighişoara de Sibiu, prin Agnita, la ferestrele căruia călătorii îşi agitau veseli pălăriile către pietoni), de orologiul din turnul burgului medieval şi de clădirile cu ferestre oblonite, cu curţi interioare strânse între ziduri de cetate, şi-a imaginat, aici, organizarea unor spectacole în aer liber, a unor festivaluri de vară, cu concerte de muzică veche a căror instrumentişti să poarte costumaţie de epocă. Miron Neagu îi apreciază actorului-poet sugestia şi felul în care a descoperit calitatea acusticii zidurilor din oraşul străvechi, începând să cânte, „cu glas limpede", o doină. Este secvenţa din paginile de memorialistică ale lui George Sbârcea ce dezvăluie un aspect mai puţin relevat din biografia editorului sighişorean, puritatea sa sufletească şi felul în care ea exprimă sentimentul naţional: „Ne-a copleşit sprinteneala acestui om voinic care reda cu voioşie frazele cântecului. Datorită doinei lui, ni s-a părut că umbrele străine dintre clădirile bătrâne au dispărut ca prin farmec. Nu spunea cineva că simpla realitate a cântecului popular întreţine, într-o măsură neînchipuit de mare, sentimentul naţional?"

Numai că, savoarea descrierii alternează cu note dureroase, căci plănuirile sighişorene ale actorului-poet şi ale editorului-librar au fost frânte de dramatismul şi absurdul războiului. Rămâne însă pentru istoria literaturii române aprecierea pe care Zaharia Bârsan a făcut-o, despărţindu-se de Sighişoara, sub „fosforescenţa stelară" a unei nopţi de octombrie, consemnată în „Cafeneaua cu poeţi şi amintiri": „Prin felul său de a fi, Miron Neagu îmi aduce aminte de tema favorită a lui Pirandello, anume că rolul pe care îl jucăm este mai puternic decât noi (...) Neagu se lasă copleşit în întregime de rolul pe care şi l-a asumat."

Şi toate acestea, printre sfeşnicele medievale ale Sighişoarei...

PS. În zilele de 4-5 noiembrie 2016, la Topliţa Română au avut loc Simpozionul Naţional „George Sbârcea" şi prima ediţie a Festivalului „Muza veselă" dedicat compozitorului, jurnalistului şi scriitorului George Sbârcea, legat prin opera scrisă şi anii vieţii de Valea Mureşului Superior.

Lasă un comentariu