VEŞNICITELE NOASTRE PĂTIMIRI

Distribuie pe:

Ca nişte bănuţi de aur din tăinuitele comori, puţini şi rari sunt de-a lungul istoriei noastre anii cei buni, frumoşi şi glorioşi pe care i-am avut atunci când, aici, în cuibarul vieţuirii noastre, s-au aflat în fruntea neamului acestuia, bun şi răbdător, bărbaţi adevăraţi. Ei, cei aleşi de Domnul a ne conduce o clipă din veşnicitul timp, au pus înainte de toate dragostea faţă de neam şi ţară, ştiind că dacă ţării îi va fi bine şi se va îndestula, atunci şi ei se vor mări şi înălţa în ochii lumii, făcându-se astfel plăcuţi lui Dumnezeu. Aşa şi numai aşa în veac de veac s-or pomeni spre neuitare un Zamolxes, un Burebista, un Decebal, un Mircea, un Ştefan, un Mihai, un Avrămuţ, un Cuza şi cam atât, ei fiind asemenea unor troiţe cu candele mereu aprinse, veghetori pe drumul urcător al vieţuirii noastre prin lunecoase şi încâlcite vremi. Că de la ei încoace, mai toţi ceilalţi care i-au urmat n-au fost decât mucuri de sleită lumânare ce au pâlpâit palid o vreme prin bezna neguroaselor vremi.

Poporul acesta răbdător ca Hristos pe cruce şi iertător ca El, aşteaptă de prea mult timp un semn că ceva de bine se va petrece şi pentru el. De prea multe ori în ultimul timp i-a înmugurit speranţa din amarul zilnicitei sale vieţi atunci când, înşelat de vorbe frumoase şi linguşite, a ales pe cine nu trebuia. Şi de fiecare dată, aleşii, îndulciţi de gustul puterii, au uitat de norod lăsându-l în voia sorţii, trădându-l fără niciun regret, iar cu cât ei şi-a lor se înavuţiau mai mult, cu atăt mai vârtos cei mulţi, cei care i-au urcat în jilţurile puterii, sărăceau şi se încovoiau sub povara amarnicelor zile pe care nu credeau că le vor mai trăi.

Vredniciţi-vă numai de intraţi în drumurile voastre în bisericile pe care le întâlniţi în cale şi vă veţi minuna de numărul tot mai mare al celor închinători pe la sfintele altare, tineri ori bătrâni, deopotrivă. Va fi sporit numărul credincioşilor? Se prea poate, dar cu siguranţă a sporit numărul celor mult prea încărcaţi de durere şi nevoi, care nu mai cred că puterea lumească îi mai poate ajuta, aceştia punându-şi de-acum speranţa şi nădejdea doar în puterea cerească.

Cercetaţi-le o clipă chipurile pierdute în ruga lor smerită înălţată către Domnul şi veţi simţi în boaba lacrimii lor, ascunse pe tremurata geană, neputinţa lor în faţa tuturor celor lumeşti de unde ar fi trebuit să vină uşurarea şi rezolvarea nevoilor pe care le au. Faptul în sine, e, totodată, un semn că mai-marii zilei nu se pricep, nu pot, sau poate nu vor să se implice în a-i ajuta pe cei mulţi care i-au cocoţat pe ei acolo sus, ştiind că atâta timp cât se vor afla la întinsa masă cu bucate vor trebui să se înavuţească repede şi bine cât pentru şapte vieţi. Ce va fi pe urmă? Nimic, pentru că poporul va uita, va ierta şi poate că soarta lor norocoasă îi va aduce încă odată la putere şi asta poate nu peste mult timp.

De aceea eu, nimicul acestei lumi, şi ca mine, alţii care gândim la fel, rugămu-ne Ţie, Doamne, dă-ne măcar pentru un bob de vreme un Ţepeş, un Ştefan, un Mihai, care să ne reînveţe a fi demni, cinstiţi, cu dragoste de neam şi ţară, buni şi îndatoraţi creştini, pentru că numai aşa ne vom putea lepăda de povara nemerniciei şi neputinţelor noastre şi vom mai putea spera că vom mai fi iarăşi ce-am fost în fala lumii, acolo unde am stat o bună vreme în cinste şi respect. Că de nu, vremea zilelor noastre va fi pe sfârşite şi nimeni şi nimic nu ne va mai înturna pe calea cea bună.

Avem în noi sămânţa veşniciei şi de aceea ea trebuie să fie bună şi sănătoasă pentru ca urmaşii urmaşilor noştri să fie la rândul lor buni şi sănătoşi în toate faptele lor, că ele şi numai ele să îi înalţe în fala lumii şi să-i pună unde le este locul lor cel sorocit spre nemurire.

De aceea suntem îndreptăţiţi a crede că va veni vremea când nu noi, ci Domnul îl va alege în fruntea neamului nostru pe cel care, ca Moise, ne va scoate din pustiul tuturor nenorocirilor cele mari care s-au abătut pe capul bietului şi răbdătorul lui neam românesc, ca să ne ducă pe drumul urcător spre fala binemeritatei noastre sorţi.

Lasă un comentariu