Întoarceri în trecut!

Distribuie pe:

„În semn de omagiu adus istoricei parade militare de acum 75 de ani, în anul 1941, când trupele naziste erau doar la zeci de kilometri de Moscova, capitala Uniunii Sovietice, peste 5.000 de militari şi cadeţi ruşi au defilat, ieri, 7 noiembrie a.c., în Piaţa Roşie". Prin faţa tribunei de onoare, în care se aflau veterani de război, „55 dintre ei participanţi la acea paradă din anul 1941, după care au plecat direct pe front, paradă crucială pentru apărarea Moscovei, deoarece a ridicat moralul armatei sovietice", militarii şi cadeţii au defilat acum „în uniforme şi cu arme din acea perioadă". Atunci, în noiembrie 1941, „28.500 de soldaţi sovietici au participat la acea paradă, organizată la ordinul lui Stalin, pentru a24-a aniversare a revoluţiei bolşevice.". Parada, „anunţată pentru ora 10, a avut loc, în 1941, cu două ore mai devreme şi a durat doar 15 minute, pentru a dezinforma trupele germane şi a preveni orice atac aerian asupra forţelor militare din Piaţa Roşie". În discursul său, Serghei Sobianin, primarul Moscovei, adresându-se veteranilor din cel de Al Doilea Război Mondial, a spus: „Astăzi ne exprimăm recunoştinţa noastră infinită şi profundă faţă de participanţii la această defilare istorică, faţă de toţi cei care au luptat pe front". De menţionat că, în perioada comunistă, „autorităţile vremii organizau, anual, parade militare, cu mare fast, în Piaţa Roşie, la 7 noiembrie, pentru sărbătorirea revoluţiei bolşevice". (Sursa: AGERPRES)

Lasă un comentariu