În Epistola I către Tesaloniceni 4, 13-17, Sfântul Pavel răspunde la o întrebare firească, exprimată poetic de Nichifor Crainic: „Unde sunt cei care nu mai sunt?". Şi ne spune apostolul că pe cei adormiţi îi găsim în Biserica lui Hristos. Sufletul lor veşnic nu a dispărut în nefiinţă, sau în neant, ci a trecut pragul spre o altă lume, o lume care nu are sfârşit. Tristeţea pe care o trăim în faţa morţii unui apropiat este dată de constatarea că în viaţă nu am reuşit să îi oferim întreaga noastră iubire. Nu am reuşit pentru că dragostea este infinită, iar omul, pe pământ, este plin de limitări. Aşadar, iubirea ne învaţă să ne rugăm pentru cei morţi. Nu putem iubi pe cineva şi să nu ne gândim la veşnicie. Dragostea nu îşi găseşte termene de valabilitate în timp.
Pomenirea morţilor este un semn al iubirii către cei care nu mai sunt printre noi. Dar este, în acelaşi timp, un semn al credinţei că viaţa noastră nu se încheie odată cu moartea, ci ea continuă şi după aceasta.
Astăzi, 8 noiembrie, de „Arhangheli", este una dintre acele zile în care Biserica lui Hristos face slujbe speciale pentru sufletele celor adormiţi. Unii dintre creştini merg la biserică, alţii la cimitir, aprind lumânări, fac parastase, dau de pomană, se roagă. A da de pomană de sufletul celui pe care îl pomeneşti, spune tradiţia, înseamnă a da ceva din sufletul tău. Iar a ceda ceva care-ţi aparţine este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu. Rugăciunile pentru cei morţi constituie un prilej de comuniune, de legătură spirituală cu cei răposaţi. Pentru noi, pentru cei care mai suntem aici, cei plecaţi sunt mereu în dragostea noastră. Ei sunt pentru început durere, pentru totdeauna sunt undor, dar Mântuitorul ne încredinţează că ne vom întâlni cu ei. Nu cred că există om pe pământul acesta, care să nu aibă măcar un suflet drag plecat departe… bunici, părinţi, fraţi, copii, prieteni… Pentru ei şi pentru oricine mai doreşti… merită să te opreşti o clipă din ale tale şi să te rogi!
Există undeva un frumos tablou, care ne arată un naufragiat pe mare. Omul acela, prinzându-se cu o mână de o stâncă salvatoare ivită din mare, întinde cealaltă mână spre a salva pe alţii. Aceasta trebuie să fie atitudinea fiecărui creştin: în timp ce ne prindem de Hristos spre a fi salvaţi, să întindem la rândul nostru mâna spre salvarea altora.
Cititorule, priveşte astăzi în sus spre Acela care este gata să ne vină în ajutor, Domnul şi Mântuitorul cel atotputernic, care vrea să ne dea izbăvirea, salvarea din orice situaţie grea, liniştea şi fericirea, iar celor plecaţi prea repede dintre noi, odihnă binemeritată în împărăţia şi lumina Preasfintei Treimi.
Dumnezeu să îi miluiască pe toţi cei dragi ai noştri trecuţi la Domnul şi să primească rugăciunile noastre pentru ei! Astăzi, de la ora 13,30, ne vom afla în cimitire să ne rugăm pentru sufletul lor.
