CINE (NU) SE TEME DE AVRAM IANCU?

Motto: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd naţiunea fericită" (Avram Iancu)

Aflăm, de la jurnaliştii din Carei, că, în „oraşul împărţit oficial în perimetre etnice", bustul Crăişorului Munţilor, Avram Iancu, a fost, din nou, batjocorit. Recidiva, desigur, nu mai miră pe nimeni. Este evident că „Lipsa de reacţie a autorităţilor locale la incidentul din august 2014, când evenimentul de atunci a fost considerat ca unul întâmplător, a dat curaj celor ce nu pot tolera simbolurile româneşti în municipiul Carei să acţioneze din nou." -menţionează „Buletinul de Carei".

„Bustul lui Avram Iancu din centrul municipiului Carei a fost din nou batjocorit azi-noapte (15 octombrie 2016 -n.n.), evident de persoane ce nu vor fi prinse şi cunoscute. Coroana de flori, uscată, a Direcţiei de Cultură a fost aşezată pe capul eroului naţional Avram Iancu. Poliţia Locală a fost sesizată cu privire la incident încă din cursul dimineţii. Să auzi şi să nu crezi explicaţiile agenţilor, referitoare la acest incident de la bustul lui Avram Iancu, care este supravegheat cu camere video: ,,Până la ora 19,00 imaginile sunt clare, dar apoi nu mai reuşim să vedem clar… Încerc de două ore să văd ceva şi nu reuşesc" - a fost răspunsul dispecerului de la Poliţia Locală din subordinea Primăriei Carei. Până la urmă, s-a convenit că infractorii erau doi adolescenţi.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că bustul Crăişorului, amplasat în piaţeta centrală, unde se mai adună populaţia românească în zile de sărbătoare (zonă ce se doreşte transformată rapid în parc municipal!), stă ca un arici în gâtlejul administraţiei udemeriste de aici, populaţia fiind majoritar maghiară.

În opinia mai-marilor locali, care uită că trăiesc în România (plătiţi gras din banii… Bucureştiului, de care vor să scape!), opera de artă n-ar sta prea bine cu sănătatea, trebuind a fi dată jos şi restaurată; fiindcă-i pică plăcile de la postament, eroului de bronz nu i-ar strica un lifting facial - cu recuperare îndelungată, şi discretă, cât mai departe de ochii lumii, spre uitare, vreo 2-3-4 ani, până la Sfântu-Aşteaptă - metoda dovedindu-şi eficienţa şi în alte oraşe transilvane - de care nu ne ocupăm deocamdată.

De fapt, la Carei, poveştile despre „grija" administraţiei locale faţă de monumentele româneşti sunt multe, repetabile şi relevante pentru politica antinaţională.

„În municipiul Carei nu este aprobată amplasarea de busturi româneşti în parcurile oraşului .-semnalează colegii din zonă. - Mai mult, pentru busturile personalităţilor şi eroilor români, administraţia locală nu alocă NICIUN BAN, vezi cazul bustului Simion Bărnuţiu, reabilitat de consilierul liberal Ilie Ciută, sau Monumentul Ostaşului Român, reabilitat de Consiliul Judeţean acum doi ani, prin cedarea către Muzeul Judeţean, şi vezi situaţia aleilor către mormintele româneşti sau din faţa Capelei Ortodoxe! Întreţinerea acestui climat discriminator, de către administraţia Kovács, dă naştere la astfel de incidente precum cel petrecut astă noapte." (15 octombrie - n.n.)

Din câte am aflat, au fost probleme şi cu amplasarea bustului Regelui Ferdinand. Cât despre Eminescu…, grofii nici nu vor să audă.

Vestea despre recenta batjocură la adresa Crăişorului ne-a parvenit iniţial datorită universitarului folkist Andrei Păunescu, demn urmaş al Poetului de geniu Adrian Păunescu - invitat, în urmă cu câteva zile, la Teatrul Municipal Carei, pentru a susţine, împreună cu Valentin Modovan, un concert dedicat comemorării marelui publicist care a iniţiat Cenaclul „Flacăra".

„Spectacolul «Şi totuşi există iubire - Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu» a debutat cu un scurt program de poezii recitate de tinerii moţi din Ianculeşti, sat ce aparţine de municipiul Carei. Georgiana Trif, Alexandra Danciu, Marcel Ursan, Mihai Todea şi Gheorghe Trif au dat glas versurilor legate de iubirea de ţarăşi de neam. În aplauzele publicului, Andrei Păunescu (fiul marelui poet) şi Valentin Moldovan au început recitalul de la Carei cu melodia învăţătorului Ion Hagiu, «Căciula» - relatează colegii noştri. - Timp de peste 3 ore, spectatorii careieni au cântat împreună cu artiştii melodiile atât de îndrăgite ale Cenaclului «Flacăra». (…) Melodiile care au făcut ca publicul să se ridice în picioare şi să aplaude, şi care l-au îndemnat pe Andrei Păunescu să afirme că «spectacolul s-a mutat acolo, nu aici», sunt cele patriotice: «Tu, Ardeal», «Doamne, ocroteşte-i pe români», «Capul de la Torda», «Jurământ la Putna».

Andrei Păunescu a alternat melodiile cu relatările despre ce a însemnat Adrian Păunescu pentru români, despre momente din istoria familiei Cenaclului «Flacăra». Finalul a fost la fel de emoţionant ca întreaga manifestare - o sală întreagă aplaundând în picioare, ceea ce demonstrează că publicul este dornic de astfel de manifestări. În scurta lor şedere la Carei, Andrei Păunescu şi Valentin Moldovan şi-au făcut timp să asiste şi la hramul Bisericii «Sf . Apostoli Mihail şi Gavriil», din Marna Nouă. Urmaşii lui Avram Iancu din Marna i-au primit călduros şi i-au răsplătit cu ropote de aplauze pentru melodiile dedicate."

În cazul în care am creat impresia că ne-am fi îndepărtat de subiect…, să ne amintim câte ceva despre Carei!

Carei, mai demult Careii Mari este un municipiu în judeţul Satu Mare, format din localităţile Carei (reşedinţa) şi Ianculeşti. În anul 2011 avea 21.112 locuitori. Este situat în nord-vestul României, la o distanţă de 99 km de municipiul Oradea. Se află în partea de sud-vest a judeţului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reşedinţa de judeţ.

Numele oraşului (villa Karul) apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localităţii este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare mică, cu câteva străduţe, casele ţăranilor fiind făcute din chirpici şi acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârşitul sec. al XVIII-lea în oraş existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriaşilor, al şvabilor, al Haiducilor, al Străzii-Mari, al Oraşului-Nou, al Evreilor şi al ţiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul şi un funcţionar), iar ţiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiţi şi nobilii curiali, cum erau familiile Vaday şi Tompe, care aveau proprietăţi în oraş.

Tot de la Wikipedia aflăm că între evenimentele secolului al XVIII-lea este consemnată arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730, Toth Borka, din localitatea Sarollyan, a fost condamnată la moarte şi arsă pe rug, la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila şi Varga Anna, din comuna Csaszlo, au fost interogate şi supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte şi arse pe rug, în oraş.

Deşi, în perioada 1760-1926, Carei este centrul comitatului Satu Mare, oraşul cunoaşte o slabă dezvoltare industrială, menţinându-şi caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost ataşat judeţului Sălaj.

Actuala Şcoală Gimnazială „Vasile Lucaciu" a funcţionat ca Liceu din anul 1919, iar din 1923 îl ia ca patron spiritual pe marele patriot dr. Vasile Lucaciu, cunoscut ca „Leul de la Şişeşti". Prof. Aurel Coza, directorul Liceului respectiv, a fost cel care i-a fost alături memorandistului pr. Vasile Lucaciu în ultimele luni de viaţă, la Satu Mare. După trecerea la cele veşnice a lui Vasile Lucaciu, în 29 noiembrie 1922, prof. Aurel Coza solicităşi obţine aprobare de la Ministerul Instrucţiunii pentru ca lăcaşul de învăţământ să poarte numele preotului Vasile Lucaciu, în semn de respect şi recunoaştere pentru meritele sale în susţinerea învăţământului românesc.

Liceul „Vasile Lucaciu" a avut parte de nume reprezentative ale dăscălimii de la acea dată, dintre care îi amintim pe prof. Aurel Coza, pr. Ignatie Borza, prof. Bogdan Andrei, viitor rector al UBB Cluj -Napoca, prof. Matei Francis, participant ca gimnast în echipa olimpică a României la Olimpiada de la Berlin din 1936, prof. Leontin Ghergariu, publicist la săptămânalul careiean „Graiul Neamului", viitor inspector general al judeţului Cluj, prof. Gheorghe Mureşan, Cetăţean de Onoare al municipiului Carei din 1938, prof. Augustin Ossian, şi primar până în 1940, prof.Valeriu Palaghiţă, prof.George Pteancu, decorat cu „Steaua României" în 1923 şi cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, prof. Paul Pteancu, director al Şcolii din 1947, prelat papal Ludovic Vida. Printre cei mai renumiţi absolvenţi se numără Gheorghe Chiş, membru al Academiei Române şi al Uniunii Astronomice Internaţionale, Monseniorul Cosma, prelat papal, rectorul Misiunii Greco-Catolice române din Paris, prof. univ. Salvator Cupcea, întemeietorul şcolii clujene de psihologie şi director al Institutului de Igienăşi Sănătate Publică din Cluj (din 1949), prof. univ. dr. Ioan Chindriş, directorul Bibliotecii Academiei Române, prof. univ. Ioan Condor, preşedinte al Curţii de Conturi a României, Silviu Lung, portar la echipa naţională de fotbal a României, prof. Ioan Ardelean, senator, prof. univ. Alexandru Mureşan, Romulus Oprea, fost ministru adjunct al Justiţiei, Francisc Pall, renumit istoric de talie europeană, av. dr. Corneliu Pop, primar al Careiului din 1925, pr. Alexandru Raţiu, prof. dr. Szolomajer Joseph, consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii din SUA, prof. univ. dr. Cornel Toader, renumit chirurg, decan al Facultăţii de Medicină din Cluj, membru al Academiei de Medicină din Paris, ing. Vaida Gh. Elemer, scriitorul Tiberiu Vanca. Şcoala este în paragină, funcţionând şi acum cu geamurile din prima parte a secolului trecut."

Spune, de la sine, şi faptul acesta ceva, nu?

Ar mai fi multe de povestit, dar avem, mai totdeauna, alte urgenţe!

În urma Diktatului de la Viena, de la 30 august 1940, oraşul intră sub administraţia Ungariei horthyste, fiind eliberat în urma Bătăliei de la Carei, la 25 Octombrie 1944 (Ziua Armatei Române).

Înconjurat de abundentă vegetaţie şi falnic arboret de tuia (cam 9 metri), la Carei se încearcă a fi ascuns privirilor, graţie aceleiaşi administraţii udemeriste, Monumentul Ostaşului Român.

„Amplasat în centrul municipiului, monumentul este opera sculptorului Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964, în prezenţa ministrului Forţelor Armate de atunci, Leontin Sălăjan, Complexul monumental este realizat din piatră albăşi are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m şi înălţimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificaţii simbolice: un cap de ţăran, care inspiră demnitate şi statornicie (simbolul răscoalelor ţărăneşti), o poartă cu incrustaţii asemănătoare celor care împodobesc porţile maramureşene («Poarta jertfelor»), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaş care impresionează prin masivitatea şi trăsăturile sale aspre şi un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureşene (simbolul flăcării veşnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: «Glorie ostaşilor armatei române, căzuţi în luptele pentru eliberarea Patriei». Monumentul este înscris la poziţia nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în «Lista monumentelor istorice», actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004" (Wikipedia).

Cam atât, deocamdată! Şi aşa este, deja, prea mult.

În concluzie, parafrazând un vechi proverb românesc, …„Spune-mi cu cine te împrieteneşti (faci alianţe), ca să-ţi spun cine eşti!"

Aveţi grijă cu cine votaţi, fraţi români!

Lasă un comentariu