Cărţi noi - Valer Popean, „Răsar seminţele de gând"

„Leoaică tânără, iubirea"

Valer Popean e un liric incurabil, prin excelenţă. Unul care şi-a asumat condiţia alergătorului de cursă lungă, dacă avem în vedere debutul său din tinereţe, din anii de cătănie, purtând girul lui Marin Sorescu, dar rămânând discret în manifestările sale poetice.

Purtat de ale vieţii valuri, Valer Popean a dat, totuşi, poeziei ce a fost al poeziei şi iubirii ce a fost al iubirii, însoţindu-şi bucuriile şi tristeţile, speranţele şi dezamăgirile cu ritmurile poeziei.

Autodidact, Valer Popean a scris poezie cu detaşare, fără complexe şi fără nevoia de a se înregimenta vreunei direcţii literare.

A rămas înregimentat doar poeziei aşa cum a simţit el să şi-o asume, încercând să cuprindă în substanţa ei tot ceea ce l-a definit, convins fiind că odată aruncat în mare, cum îi spunea Marin Sorescu, trebuia să înveţe să înoate.

Poezia lui Valer Popean are limpezime, sinceritate, fiind o radiografie a stărilor care-l cuprind, în dimensiunea erosului, cel care străbate ca un fir roşu toate elanurile sale lirice.

Poezia sa e dialog cu sine, dialog cu o iubită generică, iluzorie, cu care se visează în ipostase lumeşti sau paradisiace.

De altfel, poetul însuşi spune dezinvolt: „M-am salvat cu dragostea". La fel de bine cum am putea spune că, într-un fel, s-a salvat şi cu poezia, căci, parafrazând, dacă poezie nu e, nici dragoste nu e, şi dacă dragoste nu e, nici poezie nu e.

Întreg acest nou voum de versuri al lui Valer Popean e deopotrivă elogiu adus iubirii şi imn închinat iubirii.

Autorul ştie de ce!

Lasă un comentariu