Târnăveniul şi contextul general al zilelor premergătoare MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918

În toamna anului 1918, Partidul Naţional Român a luat „în mână" frâiele destinului naţiunii române, majoritare în Transilvania. „Declaraţia privind dreptul de autodeterminare a românilor din Transilvania", conceput de către Comitetul Executiv al P.N.R., la 12 octombrie 1918, în casa orădeanului Aurel Lazăr, de către „eminenţa cenuşie" a partidului, Vasile Goldiş, a fost prezentatăşase zile mai târziu Parlamentului de la Budapesta, prin vocea lui Vaida Voievod. Acesta era, practic, o declaraţie de independenţă a naţiunii române împilate din Transilvania.

Pentru a lărgi forul de conducere al naţiunii, şi pentru a-l face mai reprezentativ, ia fiinţă, la 30/31 octombrie 1918, Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.). Acest organism îşi propunea preluarea conducerii teritoriilor locuite de români din Imperiul Austro-ungar, aflat în agonie. Deoarece hotelul „Jagerhorn" („Cornul vânătorilor") din Budapesta, ca loc de constituire, nu era prea indicat, Consiliul şi-a mutat sediul, începând din 2 noiembrie, la Arad, în casa lui Ştefan Cicio-Pop, ales preşedinte încă de la constituire. Conform unei strategii de organizare bine stabilite, acest „guvern provizoriu al naţiunii noastre", recunoscut şi sprijinit de naţiunea românească din Ardeal, cât şi de ierarhii celor două biserici româneşti surori (ortodoxăşi greco-catolică), şi-a creat în teritoriu noile organe politico-administrative şi de siguranţă, formate din consiliile naţionale locale şi gărzile naţionale româneşti locale. Constituirea acestor noi organe ale puterii s-a făcut pe întreg teritoriul Transilvaniei, foarte rapid, şi-ntr-o mare însufleţire românească, populaţia simţind tot mai mult că se apropie Ziua cea Mare.

La Târnăveni, Consiliul Naţional Român s-a înfiinţat la 1 noiembrie 1918, avându-l ca preşedinte pe preotul protopop greco-catolic Laurenţiu Pascu, ca vicepreşedinte pe directorul Băncii „Albina" Ioan Radeş, iar ca secretar pe avocatul Zaharia Boilă. Acesta din urmăva lăsa importante pagini de memorialistică referitoare la acele zile, în lucrarea intitulată „Zile Mari". Sub îndrumarea şi, uneori, sub supravegherea C.N.R. din Târnăveni, aproape în fiecare sat şi comună din apropiere s-au înfiinţat consilii naţionale locale şi gărzi civile, pentru menţinerea ordinii. La 6 noiembrie 1918 a fost ratificată conducerea C.N.R. din Târnăveni, într-o adunare ce a avut loc în sala mare a agenţiei băncii „Albina", actualul sediu al Poliţiei municipiului. Pe acelaşi sediu al băncii, la 13 noiembrie 1918, s-a arborat pentru prima dată în localitate drapelul românesc, sub ochii a sute de oameni care au aplaudat frenetic evenimentul. La 13 noiembrie 1918 a avut loc în localitate Adunarea consiliilor naţionale româneşti din localităţile limitrofe, prilej ce a adunat nu numai delegaţii satelor, ci chiar o mare mulţime care a venit pentru „a întări", prin prezenţă, izbânda ce se prefigura (adunarea a avut loc în Piaţa Primăriei, astăzi parc). Pe lângă C.N.R. din Târnăveni s-a format şi o gardă naţională, compusă din 40 de membri, în majoritate foşti militari, avându-l în frunte pe Emil Tătar, protopopul greco-catolic de mai târziu, iniţiatorul (în 1937) construcţiei actualei biserici ortodoxe „Sfânta Treime" din Târnăveni (catedrala, cum spun acum localnicii).

Din Garda naţională târnăveneană făceau parte: Maior Alexandru, Cernea Petru, Popa Dumitru, Boilă Dănilă, Alexandru Costea, Dăbău Ioan, Ţili Andrei, Ţompi Angheluş, Ioan Gligor, Trifu Cosma, Petru Naftăilă, Popa Zaharia, Ţincuş Martin, Vasile Grecu, Cotea Vasile, Popa Naftailă, Ioan Hanc, Ioan Nistor, Ioan Popa, Nicolae Corbureanu, Francisc Buhazi, Petru Izdrailă, Ţompi Alexandru, Petre Gligor, Farcaş Andrei, Alexandru Roman, Emil Cândea, Costea Dănilă, Rusu Ioan, Stoica Ioan, Ioan Popa, Popa Ioan, Morar Vasile, Suciu Gherasim, Ciuchină Zaharia, Vasile Ghimbuţan, Teodor Nistor, Alexandru Petru, Popa Aurel, Alexandru Coman.

Ca urmare a eşuării tratativelor din 13-14 noiembrie 1918, de la Arad, dintre guvernul maghiar, reprezentat de Jaszi Oskar şi conducerea Consiliul Naţional Român Central, cât şi a fixării la Belgrad, de către puterile aliate, a unei graniţe arbitrare între Ungaria şi Transilvania, ce lăsa sub suveranitatea Budapestei importante oraşe şi regiuni istorice româneşti, s-a hotărât convocarea pe 1 Decembrie, a unei mari Adunări naţionale a românilor din Transilvania şi Ungaria, care să-şi hotărească singuri soarta. Ca loc de desfăşurare s-a ales Alba-Iulia, oraşce avea puternice rezonanţe istorice, dar şi emoţionale, în conştiinţa neamului românesc. Aici, în vechiul Apullum, a fost sediul guvernatorului Daciei şi locul cantonării Legiunii a XIII-a „Gemina", şi tot aici, la 1 noiembrie 1599, a intrat triumfal Mihai Viteazul, pentru ca apoi, să realizeze prima unire politică a celor trei provincii istorice româneşti, ideal ce va călăuzi zeci de următoare generaţii  de români, de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Vechiul oraş de pe Mureş mai păstra în memoria obidiţilor Transilvaniei martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, iar temniţele sale încă mai purtau glasul „Crăişorului munţilor", de la 1848, Avram Iancu.

Deşi au avut la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru organizare, vestea Marii Adunări de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, s-a împrăştiat „ca fulgerul" printre „poporeni" români (şi nu numai printre ei), astfel încât în ziua aleasă, rezoluţia citită de Vasile Goldiş, care hotăra, printre altele, unirea fără condiţii a Transilvaniei cu România, a găsit un entuziast ecou, atât în faţa celor 1.228 de delegaţi aleşi oficial, dar, mai ales în faţa celor peste 100.000 de participanţi, veniţi din toate colţurile Transilvaniei.

Printre aceştia au fost, desigur, şi mulţi târnăveneni, care au mers cu şi fără „mandat", la Alba-Iulia, în acea Sfântă zi de 1 Decembrie 1918: Romul Boilă (1881-1946), avocat, delegat titular din partea Cercului electoral Târnăveni, ales în urma adunării din 26 noiembrie 1918. Acesta va deveni ulterior în guvernul provizoriu- Consiliul Dirigent, unul din cei 15 membri, (practic, ministru) repartizându-i-se „Resortul comunicaţiilor, lucrări publice, poştă, telegraf şi alimentaţie publică"; Ioan Radeş (1876-1952), funcţionar şi apoi director la Banca „Albina", „delegat titular", ales de acelaşi cerc electoral târnăvenean; Marţian Căluţiu (1883-1940), avocat, locotenent, reprezentând Garda Naţională română din comitatul Târnava Mică, ales la Târnăveni, în cadrul şedinţei C.N.R. din comitat, din ziua de 27 noiembrie 1918.; Laurenţiu Pascu (1867-1920), protopop greco-catolic, „delegat de drept" din partea Protopopiatului Târnăveni; Ana Coman (1889-1952), casnică, „delegat titular al Reuniunii femeilor române din comitatul Târnava Mică", aleasă ca urmare a Adunării generale ţinute la 27 noiembrie 1918; Leontina Costea (1891-1952), preşedintă a femeilor din Boziaş (pe atunci sat din apropierea Târnăveniului, azi, cartier al acestuia), aleasă ca „delegat" la aceeaşi reuniune la care a fost aleasăşi Ana Coman; Ana Boilă (1896-1972), casnică, alesă ca „delegat titular", asemeni delegatelor anterioare, şi idem Eugenia Sabău (1875-1960), casnică din Boziaş.

Lasă un comentariu