În editorialul de săptămâna trecută am prezentat contextul în care filosoful Friderich Engels „a tunat și fulgerat" împotriva românilor pentru că nu s-au alăturat revoluției maghiare de la 1848, contra Imperiului habsburgic, gest făcut sub presiunea lui Kosuth Lajos, conducătorul acestei revoluții. Aceasta nu înseamnă că el și-a păstrat punctul de vedere pe tot parcursul existenței sale și, mai mult decât atât, Karl Marx, colaboratorul său și de departe cel mai mare filozof al secolului al XIX-lea, a închinat o adevărată istorie românilor. În lucrarea sa de 500 de pagini în care vorbește despre politica de cotropire și expansiune a celor trei imperii: rus, otoman și habsburgic, Karl Marx are redactate 60 de pagini numai despre români, text din care reiese simpatia clară a acestuia față de un popor vechi și supus tuturor îndurărilor, fără a pronunța măcar un cuvânt jignitor la adresa acestora, semn că el a priceput mai bine decât Engels esența demersurilor lor, în raport cu nevoile ungurilor. Lucrul acesta s-a întâmplat pe la 1855, deci după Revoluția de la 1848, când apele s-au limpezit și se știa ceea ce a făcut fiecare în acest proces revoluționar. În consecință, Karl Marx nu-i condamnă pe români pentru că nu s-au alăturat revoluției maghiare și are laude și cuvinte de simpatie pentru caznele la care au fost supuși de cele trei imperii în decursul veacurilor, care, concomitent sau pe rând, au călcat în picioare demnitatea și teritorialitatea acestui extraordinar popor. În manuscrisul, aflat la Institutul Internațional de Istorie Socială din Amsterdam, capitolul „Însemnările mele despre români", Karl Marx debutează astfel: „Limba română este un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldovo-Valahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi". Pus bine la punct cu istoria românilor, Karl Marx începe cu uciderea de către turci a domnitorului Grigore Ghica, care s-a opus, la 1777, cedării, prin corupție, a Bucovinei în favoarea Austriei, fapt petrecut la 1775. Ocuparea Crimeii de către Ecaterina a Rusiei la 1787 a constituit un alt moment care i-a atras atenția lui Marx. Vecinătatea cu Rusia, după invadarea acestui teritoriu devine pentru români un alt pericol, fapt ce îl determină să noteze: „Abia au plecat austriecii din Țara Românească și rușii lui Suvorov au intrat. Țara este dată pradă focului și jafului de către acesta. Dacă mai înainte doar turcii și habsburgii dominau principatele românești, începând cu ocuparea Crimeii de către ruși (1787), vecinătatea rusă devine cel mai mare și mai dezastruos pericol pentru Țările Române." Pe Karl Marx l-a impresionat cel mai mult soarta basarabenilor în urma raptului de la 1812, când Moldova lui Ștefan cel Mare a fost sfârtecată în două. Despre aceștia el se exprimă astfel: Toți românii de peste Prut se numesc ceea ce sunt: români! Referindu-se la înțelegerea ruso-otomană de la 1812, Marx scrie: „Rusia a obținut pentru ea însăși cedarea a aproape 1/2 din Moldova, provincia Basarabia, dar Convenția de la Ackerman (1826) și Tratatul de la Adrianopol n-a oferit Rusiei nici un drept de suveranitate." Îndrăzneala țarului Alexandru al Rusiei a mers atât de departe încât acesta îi cere lui Napoleaon Bonaparte acceptul de anexare a ambelor principate. Norocul românilor a fost războiul izbucnit între cei doi. Apoi continuă: „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta Otomană n-a fost niciodată suverană asupra Țărilor Române. Ca să nu mai vorbim de Rusia care nu avea niciun drept să ia ce nu-i aparținea, dar o asemenea Rusie nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată!"
După victoria asupra lui Napoleon Bonaparte (1812), țarul Alexandru a avut cuvântul hotărâtor la Congresul de pace de la Viena. În acest sens, Karl Marx notează: „Rușii s-au arătat așa cum sunt. Jaful și ocupația Basarabiei au spulberat toate iluziile, și țăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupației n-avea pentru muscalul moscovit decât cuvinte de ură... Cu obrăznicia rusească s-a mers atât de departe încât, în numele Țarului, diplomatul Orloff propune sultanului să cumpere cele două principate la prețul de 31.000.000 fr."
În cartea „ Însemnări despre români", Karl Marx abordează o mulțime de aspecte ale istoriei românilor. El vorbește la superlativ de Răscoala lui Tudor Vladimirescu, ucis la 1821, ucidere pe care o consideră „un asasinat mârșav". „Vladimirescu era patriot român: pentru el rusul și fanarioții sunt dușmani. Tudor respinge alianța cu rușii".
Karl Marx scrie pe larg și despre ocuparea rusă din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, când 150.000 de ruși au invadat Țările române. „Au fost excese groaznice. Contribuții de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoții, omoruri etc. Bărbați și femei au fost înhămați la care cu vizitii cazaci care nu-și cruțau nici bâta și nici vârful lăncii. Peste 30.000 de români fură smulși de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă. Kutuzov declara cu cruzime: Vi se lasă ochii ca să puteți plânge!".
Karl Marx s-a ocupat și de efectele Regulamentului Organic în Țările Române, dar și de activitatea guvernatorului Kiseleff, care i-a înlăturat pe toți românii din funcțiile publice și a încredințat toate posturile, parte favoriților, parte altor levantini.
Și ca să încheiem acest excurs, Karl Marx concluziona: „Aceste provincii s-au vestejit la umbra protecției ruse".
Lui Karl Marx nu-i scapă nici situația românilor din Transilvania aflată sub dublă asuprire: austriacă și mai ales nemeșească. „Românii din Transilvania sunt opriți să poarte haine și pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin și cămașă de pânză fină. Ei erau numiți „plebea vagabondă", deși formau 2/3 din populație, în timp ce ungurii, sașii, secuii, grecii, armenii formează la un loc cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungaria est... În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreț față de români: a topi toate naționalitățile cu naționalitatea maghiară."
La finele manuscrisului său despre revoluția din Transilvania, Karl Marx scria: „Fără românii din Transilvania, comandați de Iancu, rușii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem-Kossuth care a respins cu dispreț propunerile românilor, dar au fost bătuți admirabil de Iancu". „Rușii, vreo zece mii, nu pierd ocazia și intervin și ei în Transilvania, în februarie 1849, unde jefuiesc vârtos și copios. La fel au intrat în Moldova și Țara Românească în 1848. Nu mai puteau să stea în stepele lor de „grija" românilor..."
Despre Kossuth, Marx spune că nu era ungur , ci slovac, fiul unui plugar sărac, dar care a ajuns mare magnat prin mamă, o bogătașă. El a trimis la Viena, la Împărat, o delegație de 300 de magnați, îmbrăcați în tunică națională cu o Constituție prin care cerea încorporarea Transilvaniei la Ungaria. Și Împăratul le-a dat aprobarea! Și așa au început Adunările de la Blaj ale românilor, iar Marx scrie admirativ despre Iancu, Bărnuțiu, Laurean, Barițiu. Despre cei pentru care constituția Dietei ungurești din 1848 prevedea patru ani de închisoare, dacă ar fi îndrăznit să vorbească „împotriva perfectei unități a națiunii maghiare".
Admirabil acest Karl Marx, și numai pentru acest lucru ar trebui să-i mulțumim, nu să-l ținem la index. Am avut privilegiul să citesc această carte: „Karl Marx: Însemnări despre români" imediat după apariția ei la Academia Română, în 1964, sub îngrijirea academicianului A. Oțetea. Gestul de mare curaj a fost urmare imediată a desprinderii ombilicale a României de Uniunea Sovietică, prin celebra Declarație din Aprilie 1964 a PCR, în frunte cu Gheorghiu Dej. Ca student în anul IV, al Academiei de Studii Economice, la o facultate unde se studia foarte serios Capitalul lui Marx, cartea mi-a oferit o mare bucurie, știind că cel mai mare economist și filosof al acelor vremuri și-a făcut timp să se ocupe și de soarta românilor. Paginile de istorie vie oferite, opiniile lui atât de favorabile românilor trebuie să constituie un titlu de mândrie pentru noi toți și satisfacția că puține sunt acele popoare despre care marele învățat al epocii s-a rostit în acest mod.
Întrebarea pe care ne-o punem, de ce dintr-atâția istorici pe care-i avem și care se laudă că sunt exponenți autentici ai istoriei adevărate a românilor, n-au pus mâna pe acest manuscris pentru a-l aduce la lumina zilei și pentru a-l face cunoscut marii mase de români și îndeosebi tinerilor? Pentru că, iată, datorită statutului nostru peren din istorie suntem hărțuiți din toate părțile: atât din est cât și din vest, din sud și din nord, iar pentru neclintirea noastră avem nevoie de încurajare, de puncte solide de sprijin. De aceea cartea aceasta ar trebui să fie pe masa fiecărui român și cu atât mai mult pe cea a conducătorilor ei. Nu numai pentru că ea luminează, dar poate oferi multă îmbărbătare și curaj, de care avem atâta nevoie în aceste vremuri de restriște.
