„Plagiind" lideri din PSD, un judecător spaniel jignește româncele

Distribuie pe:

FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) condamnă vehement declarația judecătorului spaniol Salvador Alba, din Tenerife, cum că „toate româncele sunt curve".

Considerăm că astfel de situații sunt un ecou al iresponsabilității unor politicieni de acasă, care au proferat în trecut astfel de jigniri la adresa româncelor. Chiar dacă înregistrarea acestei declarații a fost făcută într-un context privat, este inadmisibil ca un judecător să dovedească astfel de prejudecăți rasiale și sexiste.

Situația este și mai gravă deoarece judecătorul Salvador Alba este recunoscut că fiind o figură emblematică a domeniului juridic din Spania, iar înregistrarea cu pricina se pare că a fost făcută chiar în clădirea tribunalului.

„Sunt consternat de această înregistrare, cu atât mai mult cu cât conaționalii noștri au o părere foarte bună despre justiția spaniolă. E păcat că suferă milioane de români harnici, cinstiți și economi. Cer public ca toți candidații care și-ar dori să reprezinte diaspora, indiferent dacă locuiesc aici sau în țară, să condamne ferm și fără echivoc astfel de deraieri de la normalitate", a declarat Daniel Tecu, candidat la Senat pentru românii de pretutindeni, din partea Partidului Mișcarea Populară și președintele fondator al FADERE.

 

Lasă un comentariu