POVESTEA PRIMELOR AVIOANE F-16 ALE ARMATEI ROMÂNE

Distribuie pe:

S.C. AZOMUREȘ S.A. și ALUMNI, din cadrul Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș, au organizat, miercuri, 9 noiembrie 2016, în sala de ședințe a Muzeului Județean Mureș din Cetatea Medievală o conferință de presă, intitulată WARHAKS F16.

Tema conferinței s-a referit la Povestea primelor avioane F16 ale Armatei Române.

Invitat special al evenimentului a fost jurnalistul Adelin Petrișor (TVR), alături de alți invitați: Mircea Dușa, fost ministru al Apărării (în perioada sa de mandat s-a semnat contractul de achiziție), pilot F-16 - comandor Cătălin Micloș, pilot MIG 21-comandor Adrian Motorga.

Ovidiu Maior, purtător de cuvânt al Azomureș, inițiatorul evenimentului, a mulțumit invitaților și celor prezenți pentru participare, evocând un moment din viața sa personală, pe când era reporter la Antena 1 Târgu-Mureș, în anul 2004. Amintirea împărtășită în preambul face referire la incidentul petrecut în ziua de 25 august 2004, când două avioane MIG de la Câmpia Turzii s-au prăbușit lângă Azomureș. „Astăzi, împreună cu Azomureș reușim să vorbim de o altă etapă în Forțele Aeriene Române, avioanele F-16".

Fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa, a vorbit în deschiderea conferinței despre povestea avioanelor F-16, afirmând că ,,achiziționarea avioanelor începe programul de modernizare în domeniul aviației de vânătoare și prevede dotarea flotilelor noastre cu avioane multirol F-16." De asemenea, a subliniat complexitatea programului, care nu vizează doar achiziția propriu-zisă de avioane, dar și modernizarea acestora din punct de vedere mecanic, cu motor de ultimă generație. Modernizarea infrastructurii din țară este o chestiune importantă prevăzută, ca să fie compatibilă cu avioanele F-16, precum și pregătirea personalului tehnic - piloții - și a personalului de întreținere.

Au ajuns în țară șase avioane, urmând ca la primăvară să sosească alte trei, iar spre toamnă următoarele trei. Vorbind despre uzura avioanelor F-16 achiziționate, ex-ministrul Apărării a precizat: ,,Aceste 12 avioane vechi, dar modernizate, tip F-16, pentru care România plătește 628 de milioane de euro, nu sunt second-hand în sensul în care se vorbește de o mașină achiziționată la mâna a doua. Aceste 12 avioane americane F-16, din excedentul Forțelor Aeriene Portugheze, au aparatură de bord nouă și sunt dotate cu sisteme performante de armament. Ele vor înlocui o parte din vechile MIG-uri 21 Lancer, aparatele de zbor sovietice demult depășite din dotarea actuală a Forțelor Aeriene Române."

Jurnalistul Adelin Petrișor, care a scris numeroase reportaje legate de avionul multirol, și a realizat primul material media despre aceste avioane F-16 achiziționate de România, a subliniat și el că, deși aceste avioane nu sunt noi, ele sunt performante. ,,Sunt avioane foarte bune, piloții sunt foarte buni, dacă politicienii ar fi fost mai buni, ar fi făcut afacerea asta prin 2007. Pentru aviația română e un pas mare înainte. Partea plină a paharului este că aviația de vânătoare merge mai departe, că avem un avion pe care se bazează foarte multe țări, sunt 4.500 de aparate F-16 care zboară în lume. Probabil este cel mai important program." În continuare, a prezentat un reportaj difuzat la TVR 1 în care explică senzațiile pe care le poate avea un pilot supus supraîncărcării de 9G, el fiind singurul jurnalist civil care a zburat cu un astfel de aparat. ,,Povestea e foarte frumoasă pentru mine ca jurnalist…" a conchis Adelin Petrișor.

De acum încolo greaua misiune de a-i pregăti pe tinerii care vor fi selectați pentru a pilota aparatele F-16, intrate în dotarea Forțelor Aeriene Române, revine piloților care au participat la o pregătire specială, de doi ani în Portugalia.

Prezenți la eveniment, comandorii Cătălin Micloș și Adrian Motorga au povestit despre intensitatea pregătirii lor, timp de doi ani. Cătălin Micloș, primul pilot român care a zburat cu F-16, a afirmat ,,F-16 aduce nu neapărat o platformă și un sistem de arme, aduce know how, aduce stilul acela de organizare foarte clar, în care fiecare știe exact ce are de făcut, stil care trebuie implementat, după cum bine știm, în societatea românească peste tot, dar și în Forțele Aeriene Române."

Din 2013, când a fost semnat contractul de vânzare către România, avioanele au reintrat în reparație și modernizări, iar în momentul de față ele sunt gata de zbor. Aeronavele, care sunt modernizate la standardul F-16 MLU M5.2, vor fi operaționale din 2017, iar pregătirea piloților a fost făcută în două etape.

Conform acordului semnat cu Portugalia, primii ofițeri și maiștri militari din Forțele Aeriene Române au plecat în Portugalia pentru un curs de pregătire pentru trecerea pe aeronave F-16. Astfel 80 de militari - 6 piloți, 3 ofițeri, 22 ofițeri ingineri, 45 maiștri militari, 2 specialiști în domenii specifice - au încheiat programul de instruire și pot opera pe avioanele de luptă F-16 multirol, în România.

Baza 86 Aeriană de la Borcea, din apropierea orașului Fetești, a fost modernizată pentru a face infrastructura compatibilă cu operarea avioanelor F-16.

Avioanele de luptă F-16 multirol, achiziționate din Portugalia, vor avea resurse de zbor în medie de peste 4.500 de ore de zbor fiecare, iar perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condițiile unui nivel de instruire de minimum 200 de ore de zbor pe avion.

Lasă un comentariu