Gramatica Academiei include tautologia în tipurile de repetiții. Se reia același cuvânt, cu același înțeles, dar cu funcție sintactică diferită. Termenul este de origine greacă: tauto = „la fel, același" și logos - cuvânt.
Ex. Dealu-i deal și valea-i vale/mândra-i mândră până moare! (Cântec popular). În cele trei construcții tautologice, formele articulate (vocala u substituie articolul: dealul) au funcția de subiect; formele nearticulate, dispuse simetric, după verbul -i (e, este) au funcția de nume predicativ. Valoarea stilistică a textului reține atenția prin sublinierea „calității" exprimate în ultima construcție tautologică: așa cum dealul este (și rămâne deal), cum valea e (și rămâne vale) tot așa (și mai ales așa!) mândra e mândră pentru totdeauna (în textul de la nuntă exprimarea ar fi ceva mai directă dar limita temporală ne-ar trimite tot… „dincolo").
În DEX (p. 1072) se insistă asupra identității celor doi termeni. În logica simbolică se exprimă identitatea de sens în orice interpretare (un sistem în care adevărul rămâne adevăr): dealul e deal (și niciodată vale)… mândra (în mod sigur!) rămâne mândră.
E un model al relațiilor umane cu transfer din mediul înconjurător (… eu fac ce fac demult - construcție tautologică), într-un plan al unui sentiment general - uman.
Tautologia întărește caracterul autentic, real al primului termen. „De frumos, e frumos, orice ai spune!" Uneori prin construcția tautologică se exprimă ideea de concesie: „Înțeleptul, cât e de înțelept, tot mai greșește uneori".
Am reținut și construcția tautologică. Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești". (M. Eminescu). În manualul de liceu, clasa a XI-a (coordonator Eugen Simion) este amintit acest vers, cuvântul repetat este derivat cu sufix adjectival (gând-gânditor).
În multe exemple, tautologia, ca figură de construcție, poate stabili raporturi de subordonare diferite: Ia lasă-mă, jupâneasă, cu cărțile cele ale d-voastră, în pace… că eu știu ce știu (I. Creangă). Raportul de subordonare se realizează în construcția tautologică în care se află și o completivă directă. Uneori propoziția care conține tautologie poate fi subînțelesă. Tautologii sunt și expresiile cu valoare de superlative: „frumoasa frumoaselor", „Zâna zânelor", „deșteptul deștepților".
Uneori, tautologia evidențiază lipsa de cultură a personajului; în cazul acesta constituie o greșeală, repetiția fiind inutilă: „Mereu îți vei aminti de mine și niciodată nu mă vei uita".
