Mirela Trăistaru şi Chris Simion-Mercurian, la „Cabaret Voltaire"

Distribuie pe:

În perioada 9 - 13 noiembrie 2016, România va fi reprezentantă, la Zürich, la „Cabaret Voltaire", de către Mirela Trăistaru şi Chris Simion-Mercurian, cu proiectul „UndercloudDADA",  după piesa omonimă a dramaturgului Matei Vişniec.

Mirela Trăistaru, împreună cu publicul, va crea scenografia spectacolului. Calcând pe urmele lui TRISTAN TZARA şi promovând nonconformismul, Mirela Trăistaru, împreună cu Chris Simion-Mercurian  vor prezenta unul dintre cele mai vaste şi mai complexe proiecte dadaiste contemporane, în care pictura şi artele teartale, literatura şi filmul de artă şi-au dat întâlnire.

Chris Simion-Mercurian a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" - Bucureşti, secţia Teatrologie, în 2000, şi secţia Regie teatru, în 2005. Până în prezent, a semnat regia pentru mai mult de 30 de spectacole de teatru, producţii realizate atât în teatrul instituţionalizat, cât şi în teatrul independent: „Copilul divin" după Pascal Bruckner, „Scaunele"după Eugene Ionesco, „Dragostea durează trei ani" după Frédéric Beigbeder, „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" după Horace McCoy, „Omul pescăruş" după „Pescăruşul Jonathan Livingston" de Richard Bach, „7 blesteme", „Maitreyi" după Mircea Eliade, „Oscar şi Tanti Roz" după Eric Emmanuel Schmitt.

Mirela Trăistaru a absolvit Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea" din Cluj-Napoca, Universitatea deArte  „Ioan Andreescu" din Cluj-Napoca (secţiile de Creaţie Vestimentară şi Pictură) şi masteratul în pictură la Universitatea de Arte Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Ştefan Câlţia. A avut numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate, participări la Bienalele din Cairo şi Beijing, prezentări de modă şi participări în tabere şi simpozioane de creaţie, domeniile în care se exprimă fiind: pictura, desenul, scenografia, bodyart, happening, media, obiectul de artă şi lucrări monumentale. Mirela Trăistaru are lucrări în colecţii de stat şi particulare în următoarele ţări: Franţa, Italia, Danemarca, Olanda, Austria, Germania, Elveţia, Ucraina, Serbia, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt, India, China, Japonia, Coreea de Sud, SUA, şi în muzee precum: Muzeul de artă Beijing, China, Muzeul de artă Satu Mare, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz Băi.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Lasă un comentariu