Într-o zi, după-amiază, stând în curtea mănăstirii unde se nevoia, un călugăr a auzit un avion care a trecut cu mare zgomot pe deasupra capetelor pelerinilor veniţi acolo. După un moment de tăcere, părintele a zis celor care îl ascultau:
-Aţi auzit zgomotul pe care l-a făcut acest avion? Este opera oamenilor. Observaţi însă zborul unei păsări, creşterea unei flori: este opera lui Dumnezeu. Aceasta este tăcută, pe când a oamenilor zgomotoasă.
Într-adevăr, vocea lui Dumnezeu este o „adiere de vânt lin" (3 Regi 19,12) ce nu poate fi percepută decât în singurătate şi în linişte. În lumea noastră, neliniştită, zgomotoasă, unde atâtea voci stridente se fac auzite, ca să-L poţi asculta pe Dumnezeu e mai greu. Dumnezeu nu se descoperă în zgomot, Dumnezeu se descoperă în tăcere.
