Ioana Şerban, vrea să vadă o Românie normală!

Distribuie pe:

Sâmbătă după-amiaza, tineri împreună cu oameni cu sufletul tânăr şi entuziast s-au întâlnit şi au vorbit despre politică. Câteva cuvinte pe scurt din ce idealuri are Ioana. Ceea ce ne leagă sunt valorile comune. Nevoia de normalitate, de ordine, de proiecte utile şi clare duse până la capăt, de modernizare, bun-simţ, zâmbete pe feţe liniştite. Din planul personal al Ioanei, reţin, „doresc să redau speranţa măcar câtorva oameni storşi de vlagă şi inerţi din cauza celor trăite în ultimii aproape 30 de ani! Fabricile s-au închis, pădurile s-au tăiat, agricultura s-a distrus, hoţia s-a transformat în lege, educaţia s-a prostit, televiziunile au manipulat, iar minciuna a devenit mai normală decât sinceritatea. Îmi doresc să contribui la nişte proiecte care ne aduc valorile înapoi, sau, dacă nu le-am avut, le sădesc în noi. Să văd tineri la 18 ani lucrând în magazine pentru ca apoi să-şi permită să facă înconjurul lumii şi apoi să se întoarcă înţelepţi. Sau să-şi dorească cu ardoare să se specializeze, să devină foarte buni la ceva. Îmi doresc să văd biciclete în loc de maşini peste tot, ca ultima fiţă şi aroganţă, să nu ajung acasă plină de praf după 5 km de pedalat! Îmi doresc programe de educaţie şi mai ales de STEM (Ştiinţă, Tehnologie, adaptate erei digitale). Îmi doresc proiecte de promovare de ţară frumoasă, că avem cu ce. Îmi doresc oameni de marketing şi studenţi să facă internetship-uri şi să promoveze business-urile locale peste hotare, români care cumpără produse autohtone de câte ori au ocazia. Aşa vom avea toţi de lucru. Îmi doresc parteneriate public private în interesul societăţii". Ioana mai adaugă, pentru început, „gândesc pragmatic şi în proiecte. Sunt convinsă că într-un cadru constructiv, cu oamenii potriviţi, pot fi implementate proiecte excepţionale şi utile destul de uşor".

Lasă un comentariu