Într-un grup de români, se vorbea despre un fiu nerecunoscător, pe care tatăl l-a iubit nespus de mult, l-a încărcat de toate bunătăţile şi în schimb fiul l-a supărat, l-a asuprit, l-a batjocorit şi chiar l-a alungat de lângă el. Toţi cei de faţă într-un glas au zis foarte revoltaţi de purtarea fiului nerecunoscător:
- Ar trebui să sărim cu toţii şi să-l omorâm cu pietre pe acest nemernic…
Atunci un credincios mai înţelept din adunare luă cuvântul şi zise:
- Este drept ce spuneţi dumneavoastră; asemenea fapte trebuie pedepsite aspru, dar se cuvine ca prima piatră s-o aruncăm mai întâi asupra noastră, asupra fiecăruia dintre noi.
- Cum, de ce? întrebară ceilalţi oarecum revoltaţi!
- Pentru că, dragii mei, avem şi noi un Tată, care ne iubeşte peste măsurăşi ne încarcă cu toate bunătăţile. Şi, întocmai ca fiul de care vorbirăm, facem şi noi; Îl neglijăm, Îl scuipăm, Îl batjocorim şi-L alungăm prin faptele noastre cele rele. Ştim bine cine este Acesta: este Dumnezeu Tatăl, ai Cărui fii nerecunoscători suntem noi… El este Cel care are grijă de noi. Aşa că, prima piatră s-o aruncăm asupra noastră.
Toţi au rămas pe gânduri, luând aminte la felul cum se poartă fiecare cu Tatăl său, Cel din Ceruri.
