BC Mureş - CSU Sibiu 68-74

Distribuie pe:

CSU Sibiu a dat lovitura în etapa a 8-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Baschetbaliştii antrenaţi de Dan Fleşeriu au obţinut prima victorie după mai bine de un deceniu în sala celor de la BC Mureş. Vicecampionii au avut un start fără greşealăşi păreau a continua seria incredibilă - primul sfert le-a revenit cu 20 la 9. A urmat o revenire surprinzătoare a oaspeţilor. CSU Sibiu a recuperat patru puncte până la pauza mare pentru ca, în sfertul trei, să rezolve soarta partidei. A fost 30 la 14, graţie reuşitelor lui Hardy. BC Mureş nu a mai putut decât limita proporţiile scorului şi a cedat cu 68 la 74. A fost primul eşec în faţa sibienilor din ultimele 4 meciuri directe. „Ne pare foarte rău pentru această înfrângere, mai ales din cauza atitudinii începând din sfertul trei. Nu ştiu de ce, dar am revenit foarte apatici din vestiar. Ceva s-a rupt în jocul nostru. Am văzut faptul că am căzut şi fizic, dar nici aşa nu ar fi trebuit să facem un sfert atât de slab. Acolo s-a rupt jocul, am fi trebuit să jucăm mai deştept. Uitându-mă la statistică, dar nu numai la statistică, nu pot să nu menţionez faptul că este o boală a noastră la începutul de campionat, doar doi jucători şi-au făcut din plin datoria. Trebuie să analizăm acest lucru, nici banca nu a adus acel plus la care mă aşteptam. Din păcate nici unii dintre oamenii de bază nu dat randamentul la care mă aştept de la ei. Trebuie să uităm cât mai repede această înfrângere, fiindcă urmează două meciuri de foc, în Europe Cup cu lituanienii, şi cel din campionat cu Steaua", a declarat Szászgáspár Barnabás, antrenor principal BC Mureş. La echipa BC Mureş cele mai multe puncte le-a realizat Mohammed (24p). Tot de la „tigrii", Martinic a reuşit 14 puncte, Lázár a avut 6(!) capace, iar Barham a terminat cu câte 9 puncte şi recuperări. Din păcate Kalve a terminat cu niciun punct marcat şi doar o singură încercare în 16 minute de joc, iar Djapa a avut 5 puncte în aproape 27 de minute petrecute pe teren. De la oaspeţi s-au evidenţiat Hardy cu 25 de puncte şi Mijajlovic cu 17 puncte. În etapa a 9-a, BC Mureşva juca în deplasare în compania formaţiei Steaua CSM Eximbank, la data de 19 noiembrie 2016, dar până atunci, mureşenii vor întâlni pe teren propriu echipa Prienu-Birstono (Lituania), în cadrul FIBA Europe Cup, miercuri, 16 noiembrie, de la ora 19.00.

Lasă un comentariu