ORTODOXIA ŞI CAPCANELE MODERNITĂŢII

Am crezut că, scăpată din chingile comunismului, ortodoxia, seva de viaţă a poporului român, se va înscrie pe o traiectorie ascendentă şi lipsită de obstacole, singura ei grijă fiind primenirea morală a naţiei. În schimb, filozofia post-modernă afirmă cu nonşalanţă că în sec. XXI nu mai este la modă să fii ortodox, ci ecumenist sau ecumenic, după cum nu ne mai numim români, ci europeni. Mărturisesc că îmi scapă (deliberat!?) această nuanţă întrucât, după ştiinţa mea, europeni am fost dintotdeauna, ba aş spune, cercetând istoria, chiar mai europeni decât alţii veniţi de prin stepele Asiei, care dau acum lecţii de integrare.

În acest context, despre care aflăm că este geopolitic, geostrategic şi euroatlantic, ni se sugerează, făţiş sau voalat, că este de-a dreptul anacronic dacă nu chiar utopic să te defineşti ca român şi ortodox. Nu mai este deloc cool să fii ortodox, ci musai trebuie să fii budist, taoist, mormon sau, de ce nu, liber cugetător (adică ateu) pentru a fi în rând cu lumea. Cu alte cuvinte Hristos trebuie pus la index pentru că prea ne interzice El toate lucrurile care ne gâdilă subversiv orgoliul sau ne produc plăceri carnale efemere. În consecinţă, românul nu mai are nevoie de Biserica străbună pentru că există alte căi moderne de a se ,,integra în absolut", nu mai are nevoie de sfinţirea casei pentru că respectă cu sfinţenie toate regulile feng-shui, iar slujba cununiei este inutilă şi lungă, fiind un obstacol temporar spre paradisiacul restaurant.

Un român modern şi european nu-şi mai îngroapă creştineşte părinţii, fiind mult mai spectaculos să-i ardă şi să le împrăştie cenuşa în cele patru vânturi în cel mai pur stil pirateresc. El neagă cu vehemenţă relaţia de iubire dintre soţi ale cărei roade sunt pruncii şi angajează o mamă surogat pentru a nu distruge cariera soţiei sale. Şi nu în ultimul rând el îşi înscrie copilul la toate cursurile posibile din oraş (începând evident cu cel de limbă japoneză sau chineză) în speranţa că va avea strălucitul viitor visat de părinţi. Rezultatul încă nu este cel scontat de Occidentul care ne copleşeşte cu spiritul său patern şi aparent dezinteresat, întrucât există un impediment pe cât de vechi, pe atât de puternic: credinţa românilor, sau cel puţin a unei importante părţi a populaţiei. Pătrunsă până în măduva poporului, ortodoxia va fi foarte greu de deturnat încât originea şi forţa sa sunt de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu dialoghează doar cu oameni cu raţiune şi sentimente şi nu cu roboţi care se comportă politic corect. Aşadar avem nevoie de Dumnezeu pentru a rămâne oameni şi de ortodoxie pentru a ne afirma continuitatea de limbă şi neam care ne defineşte ca europeni, oricât s-ar căzni cârcotaşii să demonstreze contrariul.

Lasă un comentariu