Ne scriu cititorii, DOVLEACUL NĂZDRĂVAN

Într-o bună zi din această toamnă, mi-am făcut curaj şi, la cei aproape 90 de ani ai mei, am pornit, încet, încetişor, să îmi vizitez un prieten din Petelea.

Trecând prin dreptul unei case, aud din curte o voce de bărbat şi una de femeie, care când râdeau de se prăpădeau, când icneau cu efort să dea gata vreo treabă gospodărească.

M-am apropiat, din curiozitate, şi ce mi-e dat să văd? Gospodarii se chinuiau să care din grădină ditamai dovleacul comestibil, rostogolindu-l spre curte. Însă, când doamna, când domnul erau pe jos, dovediţi de dimensiunile năzdrăvane ale dovleacului dolofan, cu diametrul de aproape un metru.

Aşa i-am cunoscut pe soţii Elena şi Ioan Oprea, doi gospodari destoinici. De fapt, amândoi au recunoscut că mai mult Elena e cu mâna de lucru şi cu priceperea, Ioan preferând să admire de pe margine.

Uitându-mă la grădina în care a crescut dovleacul, văd rânduri de porumb, drepte de parcă au fost trase cu liniarul, cu tulpinile înalte de aproape trei metri.

„Bravo, doamna Elena, meritaţi să conduceţi o brigadă de agricultori, să îi învăţaţi cum se face lucru de calitate. Dar şi domnul Ioan e bun, măcar să participe la adunat şi la adus producţia în curte. Spor la treabă şi să fiţi sănătoşi, că la anul iar vin în vizită", le-am spus la plecare.

Lasă un comentariu