1918 – 2018 - „STÂLPI PESTE TIMP"

Distribuie pe:

MAREA UNIRE din anul 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive pe cale democratică prin adunări cu caracter reprezentativ: UNIREA BASARABIEI, A BUCOVINEI, A TRANSILVANIEI CU ŢARA MAMĂ.
„1 DECEMBRIE 1918", pentru noi, ardelenii, este ziua bucuriei, pentru ea înseamnă ziua de eliberare din jugul străin, realizarea visului nostru milenar, unirea cu ţara mamă, unirea fraţilor într-o singură ţară! Hotarele acestei ţări, croite prin jertfe de sânge şi martiraj, sunt solide, sunt definitive, croite pentru vecie. Acest lucru este singurul care ne interesează. Să poftească duşmanii să pună la încercare acest adevăr! Această zi de 1 Decembrie rămâne o zi de mândrie naţională şi de înălţare sufletească. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în mijlocul frământărilor de care sunt cuprinse ţara şi lumea, nădejdea noastră se bazează pe doi factori care sunt scutul poporului român: Pe CREDINŢA ÎN DUMNEZEU, care păzeşte şi fereşte de rău pe acest neam blând al său; Pe NAŢIUNE, care cu instinctul ei de conservare, va şti în ceasul potrivit să-şi aşeze în fruntea lor pe adevăraţii ei conducători. Credem deci, fără şovăire, în veşnicia zile de 1 Decembrie" (Gazeta Mureşului-1938).
În anul 2018, se împlinesc 100 de ani de la făurirea acestui mare eveniment. Suntem chemaţi fiecare după talanţii primiţi de la Bunul Dumnezeu, să întâmpinăm acest măreţ act prin fapte de vrednicie atât în ţară cât şi în străinătate. Parohia Ortodoxă Română Sărmaşu, prin bunii ei credincioşi şi patrioţi, înţelege să se alinieze în acest front al bucuriei, conduşi şi de cuvintele marelui patriot ardelean, profesorul Iuliu Haţieganu: „ÎN ACESTE VREMURI, MAI MULT CA ORICÂND, NEAMUL NOSTRU ARE NEVOIE DE BĂRBAŢI - NU AI VORBELOR, CI AI FAPTELOR"!
În acest context s-a hotărât de către Consiliul Parohial local construirea sus pe „Dealul Comoara- Loc sfinţit de Mănăstire", a 12 busturi, un „Arc peste timp", ale celor mai reprezentative personalităţi din istoria României: regele BUREBISTA, regele DECEBAL, Sfântul ŞTEFAN cel MARE, MIHAI VITEAZUL, Sfântul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, AVRAM IANCU, poetul nepereche MIHAI EMINESCU, AL. IOAN CUZA, NICOLAE IORGA, REGELE FERDINAND, Episcopul INOCHENŢIE MICU-KLEIN şi Mitropolitul ANDREI ŞAGUNA( într-o primă fază; mai târziu, după posibilităţi ne vom ocupa şi de reprezentanţii Şcolii Ardelene).
S-au construit primele cinci busturi cu ajutorul unor bărbaţi patrioţi-sponsori, „români ai faptelor şi nu ai vorbelor", printre care amintim pe domnul deputat GLIGA VASILE din Parlamentul României, născut pe aceste meleaguri stropite cu sângele strămoşilor noştri. Domnia sa, din neam creştin ortodox, cu o familie exemplu pentru mulţi, se dovedeşte a fi un „samarinean milostiv" şi „bun patriot". Îşi donează salariul de deputat mănăstirilor, bisericilor şi celor umiliţi ai soartei; organizează „Balul însuraţilor" cu 1.000 de persoane prezente în mod obligatoriu în costume naţionale; Sponzorizează preoţii şi credincioşii la excursiile prin ţarăşi chiar la „Casa Ţării"; Premiază financiar cuplurile de căsătoriţi, la împlinirea unor ani aniversari; este sponsor principal al acestui proiect de 12 busturi „ARC PESTE TIMP; anul acesta la intrarea în Postul Crăciunului a organizat o „Seară de pricesne" cu participarea a peste 120 de preoţi şi preotese, un adevărat regal sufletesc, susţinut de preotul rapsod Ciprian Pop; a dus faima ţării în toată lumea prin industria viorii reghinene, asigurând totodată multe locuri de muncă pentru ca românii noştri să nu-şi părăsească locurile natale, pribegi fiind străinătăţii.
În urmă cu un an de zile, când am început demararea acestui proiect, am fost încurajaţi şi sprijiniţi de alţi trei buni patrioţi: domnii SOPORAN HORIA, BUICU FLORIN şi DINU SOCOTAR, pregătiţi acum pentru drumul măreţ de a ajunge în fruntea ţării, ca senator, primul, şi ca deputaţi, ultimii doi. Le mulţumim în numele istoriei şi al strămoşilor noştri şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să-l povăţuiască pe calea cea bună, să-i înţelepţească cu duhul dătător de linişte, pace, bunăstare peste neamul nostru românesc, care acum mai mult ca niciodată, se pare, are nevoie de bărbaţi creştini şi buni patrioţi. Să nu uitaţi, dragii noştri, când veţi ajunge în „fruntea ţării" ce spunea patriotul Vasile Goldiş: „CHEMAREA NOASTRĂ ESTE SĂ LUMINĂM ÎNTUNERICUL PRIN LUMINĂ, SĂ SCRIEM DREPTATEA DUMNEZEIASCĂ PRIN CREDINŢA NESTRĂMUTATĂ A STRĂMOŞILOR NOŞTRI - CHEMARE SUBLIMĂ CE O AŞTEAPTĂ DUMNEZEU DE LA ACEST NEAM".
Această mare lucrare cu caracter social, cultural, religios şi politic va fi executată de renumitul artist plastic ASTALUS IOAN. Toţi, bunii patrioţi şi creştini, cu drag de Neam, Ţară şi Dumnezeu, sunt chemaţi să pună o cărămidă la edificarea proiectului „ARC PESTE TIMP", o lucrare, care la finalul ei, va fi unică în ţara noastră dragă, ROMÂNIA.
„Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut atât de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie IUBIREA DE PATRIE şi cum să nu-ţi ridici fruntea ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: „SUNT ROMÂN" (Alexandru Vlahuţă).
FRAŢI ROMÂNI! Alegerile bat la uşa noastră! De ele depind foarte multe lucruri în ţara noastră,
într-un context european, care trebuie să ne dea de gândit. SĂ VOTĂM CU CAPUL, NU CU INIMA, pe cei mai buni dintre noi, „Barbaţi adevăraţi ai faptelor, nu ai vorbelor!", exemple având şi în bunii patrioţi creştini mai sus-menţionaţi.

Lasă un comentariu