Excelsior - Ioana Maria Bloj

Ioana-Maria Bloj s-a născut în 9 octombrie 1999, în oraşul Târgu-Mureş. A absolvit Şcoala Generală ,,Mihai Viteazul"şi în prezent urmează cursurile Colegiului Naţional ,,Unirea" în clasa XI-C , profil bio-chimie. Visează să devină medic, dar iubeşte dintotdeauna lectura, faptul că poate evada în diferite lumi şi să trăiască diferite destine din care să înveţe lecţii importante. Cochetează în momente de inspiraţie şi cu scrisul. Persoanele care au influenţat-o să scrie, dar şi să citească, au fost tot timpul părinţii ei, care au susţinut-o în orice moment, după cum se confesează tânăra scriitoare.

NICOLAE BĂCIUŢ

Zbor

Sunt aici din nou. Aceeaşi prăpastie cu stânci fierbinţi, aceeaşi teamă pe care o împing în spatele minţii... orice s-ar întâmpla, în seara asta zbor. Aici mă simt, pentru că niciodată nu mă văd, aici mă simt pe mine cel mai bine. Îmi urc bărbia o treaptă pentru a vedea cum mă priveşte... e ca întotdeauna trufaş şi plin de el, înzălat cu mii de stele şi încununat cu luna, o pală amintire a tot ce vreau. Mi-a luat tot ce am iubit şi a ferecat-o în spatele-i... dar în seara asta zbor. O simt, o simt în aer şi în pori, o simt prin electricitatea ce-mi străfulgeră corpul, o ştiu. Aşa că, mândră şi cu speranţă, îmi întind aripile-mi: îmi simt tendoanele întinse, zbârnâind, le taie vântul, dar sunt drepte. Încerc să nu uit cum se simte pământul sub picioare: dur, umed, îmbibat cu lacrimi, ce leagă parcă picioarele oricărui muritor, dar nu şi mie, pentru că în seara asta zbor. Un pas se leagă-n marş cu altul şi altul vine mândru în faţa lui şi simt cum buza prăpastiei îmi muşcă din picior, ştie că nu mai vreau să fiu a lui. Cu o sfânta rugăciune pe limbă mă las în gol... dar nici în seara asta n-am să zbor. Mă afund tot mai adânc şi simt din nou cum aripile mi se frâng şi cum sunt tot mai departe de ceea ce iubesc atât. Nu am zburat nici în sera asta … o ştiu pentru că mă trezesc plângând, dar nu mă las, mai răsări-va luna încă o noapte şi iar am să încerc să o ating. Am să încerc cu sete de-animal să ating ce de doi ani mi-a luat mişeleşte, şi chiar de-aş şti că mis-ar frânge aripile-n stele, am să încerc tot pentru o clipă, un moment în care totul se opreşte în care dulcele zâmbet îmi va înflori din nou florile din sulflet, şi am să tot încerc să zbor... până mă va fereca şi pe mine. Pentru că odată şi odată... am să zbor.

Lasă un comentariu