Elevii şi studenţii vor circula cu reducere de 50% pe toate categoriile de trenuri, dar şi cu metroul!

Distribuie pe:

Până la 21 noiembrie 2016, pe site-ul Ministerului Transporturilor, se află în dezbatere publică un proiect de hotărâre, prin care se propune ca elevii şi studenţii să beneficieze de o reducere de tarif de 50% pentru toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, dar şi pentru metrou.

În prezent (conform Legii Educaţiei - nr. 1 /2011), elevii şi studenţii se bucură de o reducere de tarif de 50% pentru călătoriile cu trenul, însă nu este specificat pentru ce tipuri de trenuri este valabilă această facilitate.

Proiectul de act normativ aduce precizări şi în ceea ce priveşte transportul cu metroul, reducerea aplicându-se cu condiţia ca elevii şi studenţii vizaţi să aibă domiciliul în Bucureşti sau să urmeze cursurile la instituţiile de învăţământ cu sediul în Bucureşti.

În plus, prin acest proiect, Ministerul Transporturilor doreşte să aducă precizări clare referitoare la călătoria elevilor şi studenţilor pe calea ferată, astfel: categoriile de persoane care beneficiază de reducerile acordate; rangul de tren şi clasa la care se acordă reducere la transport; modalitatea de decontare a contravalorii călătoriilor efectuate de către elevi şi studenţi; acordarea facilităţilor la transport pentru studenţii români (străini) înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, licenţă, master şi doctorat în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, în vârstă de până la 26 de ani; acordarea gratuităţii la transport pentru elevii şi studenţii orfani, cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială.

Lasă un comentariu