Pentru omul obişnuit domeniul nanotehnologiei este puţin accesibil, datorită faptului că aici e vorba de structuri ce se regăsesc la nivelul atomic şi molecular, adică lumea dimensiunilor mai mici de un miliard de ori decât un metru. Astfel, un nanometru (1nm = 10-9 m).
Conceptul primar de nanotehnologie a fost introdus în anul 1974 de către Norio Taniguchi, fost profesor de la Tokyo Science University.
Nanotehnologia a fost iniţial introdusă pentru a furniza o ţintă concretă a acurateţei în procesele de fabricaţie care implică finisări de ultraprecizie a suprafeţelor: tăieri ultra fine, diverse tipuri de prelucrare (procesare) cu fascicule de fotoni, electroni sau ioni, evaporarea în strat subţire, corodări superficiale ultrafine etc.
În accepţiunea profesorului dr. ing. Mark Hersham de la Universitatea americană Northwestern, „Nanotehnologia este un domeniu profund interdisciplinar, ce include elemente de fizică, de chimie, biologie, multe elemente de inginerie şi medicină".
Acelaşi autor ne pune în gardă asupra faptului că: „Dacă vrei să performezi în acest domeniu al nanotehnologiei îţi trebuie neapărat un nivel înalt de educaţie".
Fără pretenţii exhaustive, menţionăm câteva din aplicaţiile nanotehnologiei. Toate computerele şi smartphon-urile pe care le folosim au componente de ordinul nanometrilor.
Există abordări mai noi ale nanotehnologiei în domeniul energiei, precum: fotovoltaicele sau celulele solare, de asemenea, bateriile, nanotuburile de carbon cu pereţi dubli etc.
Subliniem şi eforturile care se fac în domeniul purificării apei, ca să numai vorbim de cercetările din domeniul medicinei, care includ administrarea de medicamente, noi forme de diagnosticare sau detectarea incipientă a bolilor şi regenerarea ţesuturilor. Aşadar, implicaţiile sunt cu adevărat extinse.
Dar, ce este nanoarta? În concepţia lui Orfescu, nanoarta înseamnă sculptură la scară moleculară şi atomică. La asemenea sculpturi se folosesc în loc de ciocan şi daltă, fluxul de electroni sau ioni şi diferite unelte pentru a modela materia la această scară.
Aceste imagini se pot vizualiza doar la microscopul electronic, deoarece microscopul normal nu-ţi dă profunzimea necesară imaginii, apoi sunt captate în computer şi eventual pictate digital. Apoi, imaginile sunt transferate pe pânză sau pe hârtie de artă specială. Cristian Orfescu „sculptează" atomi.
Acelaşi autor face distincţie între nanoartă şi fotografie. La nanoartă vorbim de nişte imagini care nu au nicio legătură cu fotografia. El precizează faptul că fotonii (particule elementare de lumină) folosiţi în fotografie sunt prea mari (aproximativ 500 de nanometri) pentru a vedea nanoparticulele. De aceea, electronii principali formează imaginea din microscopul electronic, aceştia fiind ca dimensiune de ordinul nanometrilor.
În 2004, Cristian Orfescu pune bazele „Nano Art 21", cu scopul de a promova nanoarta ca o reflexie a mişcării tehnologice.
„Nano Art 21" urmăreşte să crească gradul de conştientizare a publicului cu privire la nanotehnologie şi la impactul acesteia în vieţile noastre.
Clubul înfiinţat de cercetătorul român în SUA a organizat anul acesta a şaptea ediţie a Competiţiei Internaţionale de Nanoartă, prima a fost în Finlanda, a doua în Germania, iar ultimele două în România (Iaşi - 2014; Cluj-Napoca - 2016).
În concluzie „Trăim într-o societate tehnologică, o nouă perioadă de Renaştere, şi nu există niciun motiv pentru care arta ar trebui să stea deoparte de tehnologie. Nanoarta este expresia Noi Revoluţii Tehnologice şi reflectă tranziţia de la Ştiinţă la Artă prin folosirea tehnologiei", este de părere Cristian Orfescu.
