O călătorie de neuitat

Distribuie pe:

În această toamnă, un numeros grup de elevi de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian" a avut ocazia de a cunoaşte lumea dintr-un unghi nou, de a vedea locuri spectaculoase altfel decât în manualele de geografie, istorie sau în enciclopedii. Domnii profesori coordonatori ai Clubului Geoart, dr. Hadrian Conţiu, dr. Andreea Conţiu şi Mihail Frunză, împreună cu alte cinci cadre didactice din Colegiu, au organizat o excursie de 6 zile care a avut ca obiective principale Polonia, Cehia şi Ungaria.

În data de 22 octombrie 2016 au pornit la drum două autocare cu 80 elevi entuziasmaţi şi 8 profesori devotaţi. În prima seară am fost cazaţi în celebra staţiune Zakopane, din Polonia. Staţiunea este renumită pentru pârtiile sale spectaculoase de ski, dar ceea ce m-a impresionat pe mine a fost atmosfera liniştită de pe străzi şi vederea unică oferită de munţii Tatra, care înconjoară zona.

A doua zi am vizitat Cracovia, vechea capitală a Poloniei. Am avut prilejul de a afla lucruri noi despre oraş şi istoria lui, de a vedea renumitul Castel Wawel şi de a auzi miturile despre dragonul care locuia acolo. În a doua parte a zilei am avut parte de o experienţă tristă. Ajungând la lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, ne-a cuprins un sentiment înfiorător. Ne aflam în faţa unui peisaj sinistru, ne treceau tuturor prin minte gânduri îngrozitoare legate de cele petrecute acolo. Acesta este locul care marchează o pată în istoria omenirii, dar văzându-l îndeaproape, consider că toţi am învăţat multe…

Ajungând la Praga, am rămas cu toţii uluiţi de farmecul acestei capitale europene renumite. Clădirile şi-au păstrat frumuseţea de odinioară, în oraş predominând din punct de vedere al arhitecturii stilul gotic impregnat cu cel baroc. Vizitând Castelul Hradèany, ne-am îmbogăţit cultura generală cu o picătură din istoria pragheză, iar unii dintre noi au avut curajul şi ambiţia de a urca în turnul Catedralei St. Vitus, unde s-au bucurat de o privelişte feerică a întregului oraş. La ieşirea din cetate, plimbându-ne pe Zlatá Ulièka am avut ocazia să intrăm în clădirile amenajate ca muzee, unde am admirat armuri, săbii şi unelte folosite în epoca medievală. Dat fiind faptul că într-una din aceste căsuţe a trăit timp de mulţi ani celebrul scriitor Franz Kafka, noi am avut prilejul de a-i vizita casa memorială.

Un obiect care captează privirea în capitala Cehiei, pe lângă castel, este podul Carol, pe marginile căruia se afla o multitudine de statui impunătoare. Acesta oferă, de asemenea, o privelişte minunată asupra oraşului, dintr-un unghi diferit.

Ziua următoare am asistat la un spectacol incredibil la Ceasul Astronomic medieval, care se află în Centrul Vechi al capitalei, am petrecut câteva ore şi în renumita piaţă Wenceslas, iar apoi în celebra staţiune Karlovy Vary, unde am putut vedea un adevărat gheizer. Atât oraşul, cât şi obiectivele vizitate ne-au lăsat un sentiment de satisfacţie, dovedindu-se a fi mai spectaculoase decât ne aşteptam.

În seara sosirii noastre la Budapesta, am fost întâmpinaţi de ghidul turistic, care ne-a însoţit pe o croazieră pe Dunăre, şi ne-a prezentat celebrele poduri, parlamentul, Dealul Gellért, şi ne-a povestit despre istoria oraşului. Dimineaţa următoare am vizitat Piaţa Eroilor, iar în faţa Parlamentului am asistat la schimbarea gărzii.

Aşadar, în data de 27 octombrie am pornit spre casă cu amintiri minunate, prieteni noi, cunoştinţe noi şi un oarecare regret, că timpul a zburat atât repede. Le suntem recunoscători domnilor profesori pentru că au organizat această excursie şi pentru că ne oferă zilnic şansa de a cunoaşte lumea mai bine.

Lasă un comentariu