SCRISOARE DIN ŢARA SOARELUI RĂSARE (I)

Bună ziua!

Mulţumesc pentru mesajele de apreciere şi susţinere, am fost foarte impresionată de reacţiile pozitive primite. Am primit, de asemenea, şi multe întrebări: „Cum este în Japonia? Cum ai început acest curs? Cum sunt studenţii japonezi? Este greu să predai limba română japonezilor? Le place? Cine vine la curs? Cum învaţă?" etc., şi voi încerca să răspund aici, pe cât posibil la întrebările cititorilor.

Cum am început acest curs şi cine sunt studenţii?

Acest curs a pornit de la necesitatea de a preda limba română unor oameni de afaceri japonezi care aveau foarte puţin timp la dispoziţie pentru a înţelege şi acumula vocabular şi noţiuni de gramatică necesare pentru comunicarea de bază, pentru o largă varietate de situaţii, pornind de la nivelul zero. Din acest motiv, a trebuit să inventez o metodă care să le permită acumularea de vocabular de bază pentru conversaţia de zi cu zi, în timp foarte scurt. Trebuia să ţin cont că studenţii studiau limba română după serviciu, de la 7,30, la 9 seara, şi de obicei erau foarte obosiţi, iar mulţi dintre ei nu aveau alte cunoştinţe de limbi străine asemănătoare (franceză/ italiană/ spaniolă) care să-i ajute să progreseze mai repede. În plus, limba japoneză este complet diferită de limba română (verbul se aşează la sfârşitul propoziţiei), deci nici acest lucru nu a fost de ajutor pentru studiu.

Partea bună a constituit-o pronunţia relativ uşoară a cuvintelor, comparativ cu franceza, precum şi capacitatea studenţilor de a memora vocabularul.

Acum 10 ani, manualele de Limba română, în Japonia, erau aproape inexistente. Existau câteva cărţi de turism, mici ghiduri turistice cu câteva exemple de fraze folositoare pentru diferite situaţii, pe care studenţii le memorau pur şi simplu, dar, în afară de acele fraze, nu mai ştiau nimic altceva. Alte manuale erau foarte vechi, un student a adus un manual din 1976, pe care l-a găsit la bibliotecă, cu fraze care nu mai sunt de actualitate şi cuvinte învechite.

Alte provocări au fost modul diferit de predare / învăţare cu care sunt obişnuiţi japonezii, care trebuie să fie linear, cu urmarea unui fir logic explicat înainte. Dacă schimbi subiectul sau faci o glumă în mijloc, i-ai pierdut, pentru că nu văd legătura şi devin confuzi. Simţul umorului este complet diferit, o simplă glumă în limba română nu are acelaşi sens, traducerea e penibilă, nu râde nimeni, toţi se scarpină în cap şi se întreabă oare ce înseamnă. Vă voi povesti o întâmplare, pentru ilustrarea acestui fapt. La o grupă am vrut să mai schimb atmosfera de studiu şi am prezentat glumă cu elefantul şi şoricelul care merg să înoate la piscină. Elefantul se îmbracă repede cu costumul de baie, sare în apă şi începe să înoate fericit. Şoricelul, pe margine piscinei, agitat, îl strigă pe elefant: „Elefantule, te rog, ieşi repede din piscină! Iese elefantul şi îl întreabă: „Ei, ce e, ce s-a întâmplat?" Şoricelul: „A, nimic, credeam că mi-ai luat costumul de baie!"

După ce s-a tradus textul, nu a râs nimeni, toţi întrebându-se ce înseamnă asta şi de ce doar eu râdeam cu lacrimi. Nişte studenţi m-au întrebat chiar de ce animalele au costume de baie (?!), şi ce este aşa de comic. Aşa că am renunţat să combin studiul cu glumele.

O altă provocare a fost, la început, că, în general, studenţii japonezi nu-şi exprimă părerile, impresiile personale, fiind obişnuiţi mai mult să vorbească în termeni concişi. Dacă li se cere să descrie un eveniment, ei vor relata doar informaţii concrete. De exemplu: „Am mers la concert, erau 300 de persoane, a durat două ore, au cântat artiştii X, Y, Z." Le-am spus că există o diferenţă între informaţii, care se pot afla de pe internet, şi impresiile personale, care, nu-i aşa, sunt personale şi se referă la cum s-a simţit el în acel moment, în acel context.

A trebuit să-i învăţ fraza „Mi-a plăcut pentru că…" Sau „Nu mi-a plăcut, pentru că..." Sau „Cel mai mult mi-a plăcut X, pentru că…"

Totuşi, erau reţinuţi în a-şi exprima păreri prea radicale, ca să nu deranjeze cumva pe cei care erau de altă părere. Cum în Japonia se practică cultura de grup, sunt obişnuiţi, de mici, să evite subiectele în care e posibil să între în conflict unii cu alţii. De aceea, toţi exprimă păreri vagi, formulate general, de exemplu: „A fost interesant, a fost obositor pentru că a fost lung, a fost obositor pentru că a fost aglomerat."

(va urma)

Lasă un comentariu