„La ușa milostivirii"

Preasfântă Maică și Fecioară

Nădejdea sufletului meu

Tu ești a mea mijlocitoare

La milostivul Dumnezeu!

 

De n-ar avea la ceruri lumea

Rudenie de pe pământ

Atunci ar fi pustie viața

Asemenea unui mormânt!

 

De nu erai tu primăvară

A veacului înțelenit

Ar fi rămas de-a pururi iarnă

Și soarele n-ar fi zâmbit.

 

De n-ai fi revărsat tu zorii

Peste pământul adormit

Atuncea umbra cea de moarte

Ar fi rămas fără sfârșit.

 

Iar astăzi, Preacurată Maică,

Când toți ne-am abătut la rău,

De nu te vei ruga fierbinte            

Ne părăsește Fiul Tău!

 

Trimite semn de pocăință

Norodului nedumerit

Și adă iarăși la credință

Pe sufletul cel rătăcit!

 

Dezleagă, Preacurată Maică,

Cătușele celor robiți

Și dăruiește-le răbdare

Creștinilor năpăstuiți!

Poezia „La ușa milostivirii", îl are drept autor pe Sfântul Ioan Iacob Românul, sau Hozevitul, care este unul dintre puținii oameni sfinți ce au lăsat Bisericii poezii de o rară tandrețe și căldură. Încărcătura duhovnicească, sensibilitatea sufletească, frumusețea literară, sonoritatea frazei, a rimei și a ritmului, tematica versificată, fac din poezia Sfântului o cântare și o rugăciune, o teologie în cuvânt și în trăire, o preamărire imnică a lui Dumnezeu și o mustrare ziditoare pentru sine și pentru lume.

Prăznuind „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", vă propun spre lectură și meditație versurile, devenite priceasnă foarte cunoscută: „La ușa milostivirii", ca să vă fie spre veșnică mângâiere și nădejde tare. Să credem cu tărie în Dumnezeu, să-i cinstim așa cum se cuvine pe Maica Domnului și pe Sfinții în care El s-a preamărit.

Lasă un comentariu