REZOLUȚIA DE LA ALBA IULIA ȘI STATUL ROMÂN (V)

Distribuie pe:

Este de amintit, în primul rând, Acordul ,,Sazanov-Diamandi" din data de 18 septembrie/1 octombrie 1915, prin care Rusia, în schimbul neutralității prietenoase a Regatului României, se angajează să recunoască, dreptul acestuia de a-și anexa, ,,atunci când va considera oportun", regiunile monarhiei austro-ungare cu populație covârșitor românească.

Prin acest acord se recunoaște pentru prima dată Regatului României dreptul asupra provinciilor cu populație covârșitor românească de sub stăpânirea austro-ungară și se afirmă totodată un principiu de drept. Nu putem să nu remarcăm că această recunoaștere a avut și o deosebită valoare morală.

Acest prim acord a fost urmat de numeroase contacte și tratative ale Regatului României cu Puterile Aliate, prin care se urmărea ca angajamentului suprem - intrarea în război alături de Puterile Aliate - să i se răspundă, de către Puterile Aliate, prin garanții politice și militare.

A urmat concretizarea acestora, în cele două înțelegeri, materializate prin tratatul politic și prin convenția militară.

Tratatul politic, prin care statul român devenea Putere beligerantă în contra Puterilor Centrale, încheiat în data de 4/17 august 1916, de Ion I.C.Brătianu, ca șef al guvernului român, cu reprezentanții Rusiei (Poklevschi), Franței (Saint-Aulaire), Angliei (Barklay) și Italiei (Fasciott) garanta integritatea teritorială a Regatului României în toată întinderea frontierelor sale la data respectivă și se recunoștea statului roman dreptul de a anexa teritoriile Austro-Ungariei, ale căror limite erau trasate prin tratat. Teritoriile respective cuprindeau: Bucovina până la Prut, Ardealul și Banatul în întregime, iar Crișana până la o linie care se întindea aproximativ de la vărsarea Mureșului în Tisa, în fața Seghedinului, până la vărsarea Someșului în Tisa, trecând cam la 6 km est de Debrețin; apoi continua în Maramureș de-a lungul liniei despărțitoare dintre Tisa și Vișeu. Linia astfel trasată cuprindea și o servitute militară în fața Belgradului - interdicția de a ridica fortificații și a ține trupe - afară de cele de poliție în această zonă. Prin articolul 5, părțile contractante se angajau să nu încheie pace separată sau generală decât în unire și în același timp, iar în articolul 6 se asigurau Regatului României aceleași drepturi ca și aliaților săi pentru tot ce privește preliminariile tratativelor de pace, precum și discuțiile chestiunilor care vor fi supuse deciziei Conferinței de pace.

Convenția militară, încheiată - ca o consecință directă a Tratatului politic - în data de 4/17 august 1916, semnată de Ion I. C. Brătianu pentru Regatul României și de atașații militari, colonel F.M., Després (pentru Franța), locotenent-colonel C.B.Thompson (pentru Anglia), locotenent-colonel L.G. Ferigo (pentru Italia) și colonel A. Tatarinov (pentru Rusia), cuprindea printre altele o serie de obligații pe care trebuiau să le îndeplinească aliații.

Ca o consecință firească și de drept a tratatului politic și a convenției militare, este de reliefat:

- Regatul României a început tratative cu Puterile Aliate, pentru alipirea teritoriilor locuite de români, cu câțiva ani înaintea rezoluției Sfatului Țării a Basarabiei din 27 martie/9 aprilie 1918 de la Chișinău, a hotărârii Congresului general al Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918 de la Cernăuți și a hotărârii Adunării Naționale din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia,

- drepturile Regatului României asupra provinciilor câștigate nu puteau fi modificate prin nici o hotărâre a populației,

- din punct de vedere strict al dreptului internațional, Regatul României nu era dator să răspundă la hotărârile provinciilor unite cu acesta. În cazul Ardealului, Banatului, Crișanei, Sătmarului, Maramureșului și al Bucovinei, drepturile României erau garantate de Tratatul politic dintre România și cele patru puteri aliate, tratat prin care România a dobândit și statutul de Putere beligerantă,

- aceste drepturi au fost date și în situația în care Adunările de la Alba-Iulia și Cernăuți nu s-ar fi ținut deloc, deoarece aceste drepturi existau deja, înaintea și înafara, Adunărilor,

- prin decretul-lege nr. 3.631 din 11 decembrie 1918 și decretul-lege nr.3.744 din 18 decembrie 1918, Regatul României, ia act și-și oficializează acceptul, numai al unirii necondiționate a ținuturilor cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din Alba-Iulia de la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 și respectiv, a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colancin și Nistru, cuprinse în hotărârea Congresului general al Bucovinei din 18/28 noiembrie de la Cernăuți - cu Regatul României.

(va urma)

 

Lasă un comentariu