Și, la fel ca în poveste, nu e ușor să fii președinte

Distribuie pe:

Zilele trecute am citit o poveste interesantă - scurtă, dar cu multe subînțelesuri și posibile interpretări. Pe scurt, povestea este următoarea:

A fost o dată un președinte care domnea asupra unei țări care avea două fântâni. Toți oamenii din țară își luau apa dintr-una dintre fântâni, în timp ce numai președintele bea din cealaltă. Într-o zi, apa din fântâna cetățenilor s-a alterat și drept urmare, pe măsură ce oamenii beau din ea, înnebuneau.

Pentru că toți supușii președintelui înnebuniseră, ei se uitau unul la altul ca și când ar fi fost normali. În ochii lor, președintele era sigurul care era diferit - el era cel care înnebunise. Chiar dacă președintele a încercat tot ce i-a stat în putere pentru a-și ajuta oamenii, nimic nu a funcționat. Aceștia își petreceau întreaga zi încercând să îl convingă pe președinte că el e cel care a înnebunit și încercau să îi dea tot felul de „remedii" pentru a-l vindeca de nebunie.

Într-un final, președintele n-a mai putut rezista influenței oamenilor; n-a mai putut suporta să fie așa de diferit de toți ceilalți, așa că a decis să bea și el din apa otrăvită. Odată ce a făcut asta, a devenit la fel ca restul țării și chiar dacă era și el nebun, era fericit.

Rugămintea mea e să nu cedezi la fel ca președintele din poveste!

Lasă un comentariu