Anacolut, anacoluturi s.n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze (din fr. anacoluthe, lat. anacolutum). În DEX (p. 37) se acceptă și pluralul anacolute. E situația în care neutrele au forme multiple de plural.
În Gramatica Academiei, anacolutul se explică prin întreruperea și modificarea unei construcții în cadrul aceleiași unități sintactice. Ex: „Prepeleac, văzând atâta putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteală". (Ion Creangă, „Dănilă Prepeleac")
Discontinuitatea logică-sintactică din interiorul propoziției (fragment preluat din autorul poveștilor și al povestirilor) constă în folosirea unei construcții gerunziale cu determinative (atribut adjectival, complement direct, atribut substantival prepozițional în genetiv) care „rupe" un fals subiect de un predicat verbal, exprimat printr-o formă negativă a unei locuțiuni verbale „nu-i prea veni la socoteală" cu sensul de „a nu-i conveni", „a nu-i fi pe plac". Subiectul este subînțeles: aceasta (lucrul acesta, situația aceasta).
Revenind la prima virgulă am putea considera substantivul propriu un subiect al gerunziului următoarea formulare: „Lui Prepeleac, văzând atâta putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteală". În exemplul inițial, construcția prin care începe propoziția este părăsită, prin intercalarea unei ample construcții gerunziale. Să nu uităm că în gramaticile pentru clasele liceale se amintește de subiectul gerunziului, care poate fi, sau nu poate fi identic cu cel al verbului la mod personal.
Anacolutul este o construcție specifică limbii vorbite: „Cine tot vorbește, lucrul nu-i sporește". Pronumele relativ cine cumulează funcția de subiect în prima propoziție. În același timp pentru evitarea anacolutului, corectă ar fi folosirea cazului dativ, reluat prin pronumele personal „-i", cu funcția sintactică de complement indirect. În Gramatica Academiei se consideră un tip de anacolut acceptat: „Cine tot vorbește nu are spor la lucru". S-a renunțat la virgula care izola subordonata. Greșeala este tolerabilă, datorită împletirii subordonatei cu regenta: o formă de cazul dativ ar explica prezența complementului indirect, reluat prin pronumele personal.
Neconservarea persoanei înseamnă, deseori, apelarea la construcții impersonale: Ea, când a văzut, a fost imposibil să mai înțeleagă ceva. Subiectul este suspendat prin virgulă și nu poate fi raportat la expresia impersonală „a fost imposibil", termen regent pentru o subiectivă.
Lipsa de coerență în exprimare, nivelul redus de cultură ne surprind într-un fragment din schița „Justiție": „Eu, domn judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn Marinescu Bragadiru din piață, încă chiar domn' Tomiță zicea să-l iau în birje…" (I. L. Caragiale)
