În adevăr mari lucruri se întâmplă cu elementul nostru românesc. Acestea nu mai sunt simple aspirațiuni, combinațiuni și planuri omenești. Providența divină își aduse aminte de nemaiauzitele noastre suferințe milenare. Ea a început a repara din relele trecutului."
Cu aceste cuvinte își începe George Barițiu articolul „Cântecul Latinului", din revista „Transilvania" (Foaia Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român - ASTRA), din 15 iunie 1878. Italia, Franța, Spania, Portugalia aveau o bună soră latină - România, căreia parcă îi uitaseră, prin timp, până și numele.
Acesta-i contextul în care acele patru mari surori întru panlatinism, chemau pe sora mai mică, România, la Montpellier, la un concurs „Cântecul Latinului" sau „Cântecul Gintei Latine", care, apoi, să fie tradus, din respectiva limbă, în toate limbile latine surori, ca „tezaur comun."
S-au prezentat concurenții! Uimire. „Un fiu al surorii înstrăinate i-a întrecut pe toți confrații și a câștigat premiul latinității (…) Consacrăm, cu preferință și cu o mare bucurie neexprimabilă - scria George Barițiu, în „Transilvania", din 15 iunie 1878 - cele dintâi coloane ale ziarului nostru, unei noi glorii ce o reprezintă națiunea română, în lupta ce a avut loc pe câmpul literar de la Montpellier, între genurile poetice ale gintei latine pentru premiul oferit de Societatea Limbilor Romane autorului celui mai frumos «Cântec al Gintei Latine», care a fost Cântecul marelui nostru poet Vasile Alecsandri."
Premiul consta într-o mare cupă simbolică de argint, dată autorului care prezentase cea mai bună poezie, având, ca obiect, „Cântecul Latinului" sau „Cântecul Gintei Latine", luând parte la glorioasa luptă „a genurilor poetice de viță latină, întinzând corzile sublimei sale lire, intona, din retrasa sa locuință, de la Mircești, cel mai melodios Imn al gintei latine, cucerind admirația membrilor care compuneau juriul. Cu cântecul său, poetul Alecsandri proba, încă o dată, omenirii, că națiunea română a moștenit toate virtuțile și calitățile gintei din care descinde, și că, izolată la Porțile Orientului, a știut să le conserve intacte, ca să poată da, la ocazii, eroi pentru Grivița și eroi pentru Montpellier." Bardul curcanilor de la Grivița a dat și „Cântecul Gintei Latine", acest cântec al poetului român „adjudecat de către unanimitatea membrilor juriului." Rezultat anunțat poetului, de către Roqueferrier, la 7 (19) mai 1878: „Juriul, compus din Mistral, Tourtoulon, Quintana, Obederaru, Vă conferă, în unanimitate, Premiul Cântecului Latin. Vă așteptăm!".
„Cu toată dorința poetului nostru de a lua parte la serbările care au urmat concursului, la care era, cu nerăbdare, așteptat, de către cultivatorii muzelor din celelalte națiuni și de către Societatea Limbilor Romane, domnul Alecsandri, împiedicat de probleme personale, a fost nevoit să decline invitația". Răspunse, însă, „mulțumind Societății Limbilor Romane pentru premiul conferit poeziei sale", primind, la rândul lui, o nouă telegramă din partea lui Albert de Quintana y Conibis: „Primiți, cu cordialele mele felicitări, urările ce le facem pentru România. Dumneavoastră, care sunteți un mare poet, binevoiți a fi ecoul simpatiilor poeților latini, reuniți la Montellier!". Telegramă, la care Alecsandri a răspuns imediat, președintelui Societății Limbilor Romane: „Societatea Limbilor Romane mi-a făcut îndoit de scumpă pronunțarea sa în favoarea mea. Binevoiți, vă rog, să interpretați același sentiment confraților mei latini și să primiți, personal, prea sincera mea gratitudine."
„Cântându-și ilustra sa gintă - comenta George Barițiu -, convins că, orice am dori a zice", nimeni „nu va putea fi la înălțimea «Cântecului Gintei Latine», nici la înălțimea elocinței documentelor de mai sus."
Spre edificare, vom reda, în întregime, „Cântecul Gintei Latine": „Latina gintă e regină/ Între-ale lumii ginte mari; / Ea poartă-n frunte-o stea divină, / Lucind prin timpii seculari. / Menirea ei, tot înainte / Măreață îndreaptă pașii săi. /Ea merge-n capul altor ginte, / Vărsând lumină-n urma ei. / Latina gintă e virgină, / Cu farmec dulce, răpitor; / Străinu-n cale-i se înclină / Și pe genunchi cade cu dor. / Frumoasă, vie, zâmbitoare, / Sub cer senin, în aer cald, / Ea se oglindă-n splendid soare, / Se scalda-n marea de smarald. // Latina gintă are parte / De-ale pământului comori / Și mult voios ea le împarte / Cu celelalte-a ei surori. / Dar e teribilă-n mânie, / Când brațul ei liberator / Lovește-n cruda tiranie / Și luptă pentru-al ei onor. // În ziua cea de judecată, /Când față-n cer cu Domnul sfânt, / Latina gintă-a fi-ntrebată / «Ce ai făcut pe-acest pământ?» / Ea va răspunde, sus și tare: / «O! Doamne, - n lume, cât am stat, / În ochii săi plini de-admirare, / Pe tine te-am reprezentat!»".
Și prin acest gest cultural, recuperator, noi, cei de azi, dorim să amintim, să afirmăm, cu tărie, că neamul acesta, cu har și chemare, lăsat de Dumnezeu, are un trecut glorios și mari personalități, pe care avem obligația să le reamintim, să ne respectăm, mereu, înaintemergătorii față de care avem o sfântă datorie, ca români.
