Cu gândul la România reîntregită

Dinspre Apusenii care, de atâtea ori, au sângerat prin a noastră istorie zbuciumată, mereu înviforată, ca în fiecare an, buciumele Ardealului cheamă spre Cetatea Viteazului Mihai, făptuitor, la 1600, al primei Uniri a pământurilor românești, împlinindu-se - cum zicea Viteazul - acea „pohtă ce-am pohtit."

Acolo, în nopțile amintirilor, mai răsună, încă, trosnetul oaselor trupurilor martirilor Horea, Cloșca și Crișan, frânte pe roata urii bezmetice.

Acolo, mai-marii vremii, tremurau la gândul existenței acelui „rege al Daciei", numitul Horea Ursu din Albac.

Acolo, și azi, munții se-nfioară de tânguirea fluierului Crăișorului, comandant de oaste la 24 de ani, în Cetățile de cremene, eroul național Iancu Avrămuț.

Toate drumurile duc, din 1918 încoace, la 1 Decembrie, spre Alba Iulia, aducând, în memoria noastră, a urmașilor, statuile înalte ale curajului, eroismului și demnității, ale înaintemergătorilor, care, cu cuțitul în rană, au cântat, încă demult, un alt „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte. / În care te-adânciră barbarii de tirani", pentru un popor născut creștin, convins că o Românie fără Transilvania, este imposibil de conceput. O spunea și diplomatul Nicolae Titulescu. Prea mult a durat dureroasa rupere!

Mare act de dreptate, Unirea a fost așteptată de sfâșiații prin istorie, ei mereu pe dreptul lor pământ, supuși, prea mult, prea de tot, potrivniciei, poftelor vrăjmașe, atunci când armele au vorbit mereu împotriva lor!

Divorțul cu Austro-Ungaria trebuia să vină, odată și odată, urmat de acea „norocire prin unire", când, rând pe rând, în vechile hotare s-au întors Transilvania, Basarabia și Bucovina.

La 1 Decembrie, ceasul de aur al istoriei a bătut pentru românii de pretutindeni, în acele bătăi,la unison, ale tuturor inimilor, transilvănenii trăind exclamația lui Vasile Goldiș: „Vom fi și noi ai țării!".

Bat clopotele Învierii unui neam, chemând de pe văile Mureșului, Gurghiului și Târnavelor spre Alba Iulia, pe cei care n-au învățat istoria din cărți, ci au trăit-o!

Cu ale noastre dovezi sfinte, de la a noastră temelie a neamului, ca în fiecare an, la 1 Decembrie, intrăm pe poarta cetății Alba Iulia, însoțiți și de gândul la primul mort, martir al Unirii, sergentul Ioan Arion din Agriș, împușcat în gara din Teiuș!

Cu gândul la cei 100 de ani care vor veni, încoronarea de veac, o așteptăm, cu deplină încredere, în destinul și menirea acestui popor care, la 1 Decembrie 1918, a întregit, a rotunjit cununa și conturul acestei Românii.

Pe poarta cetății intră, înalte, umbrele înaintemergătorilor, ale întâistătătorilor, cu credință în biserica Neamului, „mama noastră a tuturor", încrezători că va veni și acea zi, acea vreme când, în Catedrala Reîntregirii Neamului, vom intra, din nou împreună, românii transilvăneni, basarabenii, bucovinenii, de peste brâul Carpaților, toți românii uniți într-o Românie reîntregită, cu acel dor de România Mare.

Și, din nou, marele vis se va împlini!

Lasă un comentariu