ERA ODATĂ...

Se spune că a fost odată, demult, o insulă. Și pe această îndepărtată insulă trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea… și - ca toți ceilalți - Iubirea.

Într-o bună zi, sentimentele au aflat că insula era pe cale să se scufunde și și-au pregătit navele și au plecat.

Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment.

Când insula a fost pe punctul de a se scufunda, Iubirea a decis să ceară ajutor.

Bogăția a trecut pe lângă Iubire, cu o barcă luxoasă. Iubirea îi zise:

- Bogăție, mă poți lua cu tine?

- Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine.

Iubirea se hotărî, atunci, să ceară ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo, într-o superbă navă.

- Orgoliule, te rog, mă poți lua cu tine?

- Nu te pot ajuta, Iubire… - răspunse Orgoliul - aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava.

Atunci Iubirea imploră Tristețea, care trecea pe lângă ea:

- Tristețe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!

- Oh, Iubire, - îi răspunse Tristețea - sunt atât de tristă, încât trebuie să rămân singură…

Chiar și Buna Dispoziție trecu pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită, încât nici nu auzi că este strigată.

Dintr-o dată, se auzi o voce:

- Vino Iubire, te iau cu mine.

Vorbea un bătrân.

Iubirea se simți atât de recunoscătoare și plină de bucurie, încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cine este.

De cum au sosit pe țărm, bătrânul a plecat.

Iubirea își dădu seama cât de mult îi datora bătrânului și a întrebat Cunoașterea:

- Cunoaștere, îmi poți spune cine m-a ajutat?

- A fost Timpul - a răspuns Cunoașterea.

- Timpul? - se întrebă Iubirea - De ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoașterea, plină de înțelepciune, a răspuns:

- Pentru că numai Timpul e în stare să înțeleagă cât de importantă e Dragostea în viață.

Lasă un comentariu