Am fost la Alba-Iulia de 1 Decembrie…

Am fost la Alba Iulia de 1 Decembrie 2016. M-am plimbat printre românii meişi am respirat împreună aerul Oraşului Unirii. Au fost mii, poate zeci de mii, veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din Bucovina şi Basarabia. Fiecare îşi purta cu mândrie steagul tricolor, cocarda tricoloră, fularul tricolor etc., de cele mai multe ori aduse de acasă. M-am întâlnit şi am vorbit atât cu oameni simpli, cât şi cu personalităţi culturale. Bucuria de a fi ROMÂNI era cea care prima. Am cântat cântece patriotice cu diverse grupuri din ţarăşi le-am recitat poeziile mele. Am avut şansa să recit, atât lângă statuia Bravului Mihai cât şi în ...Sala Unirii! M-am îmbărbătat de la faldurile miilor de steaguri tricolore în ALBASTRU, GALBEN şi ROŞU, ce împodobeau pretutindeni oraşul.

Aceasta pentru că Alba- Iulia nu a fost şi nu este un simplu oraş, iar ziua de 1 Decembrie nu a fost şi nu este o simplă zi. Alba-Iulia este un simbol al devenirii unei naţii!

Dar să rememorez câteva din momentele sale istorice definitorii, din perspectiva celor de la 1 Decembrie 1918. Aici, în vechiul Apullum, a fost sediul guvernatorului Daciei şi locul cantonării Legiunii a XIII-a „Gemina", şi tot aici, la 1 noiembrie 1599, a intrat triumfal Mihai Viteazul, pentru ca apoi să realizeze prima unire politică a celor trei provincii istorice româneşti, ideal ce va călăuzi zeci de următoare generaţii  de români, de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Vechiul oraş de pe Mureş mai păstra în memoria obidiţilor Transilvaniei, martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, iar temniţele sale încă mai purtau glasul „Crăişorului munţilor", de la 1848, Avram Iancu etc.

Marea Adunare de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, a fost cireaşa pe tort. Rezoluţia citită de Vasile Goldiş, care hotăra, printre altele, unirea fără condiţii a Transilvaniei cu România, a găsit un entuziast ecou, atât în faţa celor 1.228 de delegaţi aleşi oficial, cât, mai ales, în faţa celor peste 100.000 de participanţi, veniţi din toate colţurile Transilvaniei.

Aşadar, ochii au văzut, urechile au auzit, iar sufletul a fost cel care s-a înfiorat de bucuria de... A FI ACASĂ! M-am umplut cu ce era de umplut şi m-am întărit cu ceea ce era de întărit. M-am întărit, inclusiv în credinţa legitimă că ARDEALUL A FOST, ESTE ŞI VA FI MEREU PĂMÂNT ROMÂNESC! Nu este o credinţă împotriva cuiva, ci este în firescul unor dovezi milenare incontestabile de întâietate, pe toate palierele, de certitudinea prezentului de a fi majoritari, inclusiv în cimitire, şi de hotărârea de a da viitorului ţării noastre „dodoloaţe" carate de forţăşi de strălucire, inclusiv în hotărârea de redobândire a unităţii de la 1 Decembrie 1918.

Soarele românilor va străluci mereu de la BUCUREŞTI, indiferent de situaţie, indiferent de vitregiile vremurilor... Dacă EMINESCU este 1 DECEMBRIE al Literaturii Române, atunci 1 DECEMBRIE este EMINESCU al ISTORIEI ROMÂNILOR. Am zis... şi am fotografiat. Vă împărtăşesc şi bucuriile mele fotografice!

Lasă un comentariu