România - Norvegia 21-23, la Euro

Distribuie pe:

Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă de Norvegia cu scorul de 23-21 (13-11), luni seara, la Helsingborg, în primul său meci din Grupa D a Campionatului European Suedia - EURO 2016. Campioana europeană și mondială a câștigat un meci în care diferența a fost făcută de greșelile numeroase făcute de tricolore. România nu a știut să profite de numeroasele momente favorabile pe care le-a avut, în special cele în superioritate numerică. România a făcut un prim sfert de oră excelent și a obligat Norvegia la o cursă de urmărire. Echipa antrenată de Martin Ambros a condus ultima oară în min. 13, cu 7-6, după care a încasat trei goluri la rând, scorul devenind 9-7 pentru Norvegia (16). Scandinavele au condus apoi la patru goluri, 13-9 (25), intrând la pauză cu un avans de două goluri pe tabelă, 13-11. Naționala României s-a apropiat un un singur gol, 14-15 (40), dar apoi timp de opt minute nu a marcat decât o singură dată, încasând cinci goluri, 15-20 (48). Tricolorele s-au apropiat apoi la două goluri, 19-21 (54), dar nu au reușit mai mult, pierzând cu 21-23. Nora Mork, autoare a 7 goluri, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului. Au evoluat echipele: România: Paula Ungureanu, Denisa Dedu - Aneta Udriștioiu, Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2 goluri), Crina Pintea, Eliza Buceschi (4), Cristina Neagu (6), Cristina Florică, Cristina Laslo, Ana Maria Iuganu (2), Cristina Zamfir (2), Oana Manea, Mădălina Zamfirescu, Florina Chintoan, Laura Chiper (5); Selecționer: Martin Ambros; Norvegia: Kari Aalvik Grimbo, Silje Solberg - Veronica Kristiansen (5), Vilde Ingstad, Nora Mork (7), Marit Malm Frafjord (1), Silje Waade, Amanda Kurtovic (1), Camilla Herrem (5), Marta Tomac (1); Selecționer: Thorir Hergeirsson. Au arbitrat polonezele: Joanna Brehmer și Agnieszka Skowronek. În celălalt meci al grupei, Rusia, campioana olimpică, a dispus cu 32-26 de Croația. Miercuri vor avea loc partidele din runda a doua, România - Rusia (19,30) și Croația - Norvegia (21,45). Primele trei clasate se vor califica în faza a doua a grupelor. 

Lasă un comentariu