PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Distribuie pe:

„OMUL ESTE AL LUI DUMNEZEU; cu trupul și cu sufletul; să nu uite nimeni acest lucru, că depinde de Dumnezeu în toate clipele vieții și în toate cerințele sufletului și trupului. De aceea, OMUL, să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul și trupul simt o anumită nevoie... Fă-ți timp să te întrebi mai des: cărei înțelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ține constant în viață și îl direcționează? CINE A STATORNICIT LEGILE INTELECTULUI? CINE A ÎNSCRIS ÎN INIMILE OAMENILOR LEGEA CONȘTIINȚEI, CARE LUCREAZĂ ÎN NOI ÎNTRU RĂSPLĂTIREA BINELUI ȘI OSÂNDIREA RĂULUI?"

***

„NU te lăsa vrăjit de armonia sunetelor scoase de instrumente și de voci omenești, ci caută să descoperi efectul acestora asupra sufletului tău, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Dacă acea muzică îți aduce în suflet o stare de liniște, de înțelepciune, de sfințenie, ASCULT-O, NUTREȘTE-ȚI SUFLETUL CU EA. Iar dacă prin ea îți pătrund în suflet patimi, lucruri rele, NU O MAI ASCULTA, ține-te deoparte de trupul și de sufletul și de spiritul acelei MUZICI".

***

„DIN PRICINA PĂCATULUI, OMUL PIERE FĂRĂ CONTENIRE și are nevoie de un MÂNTUITOR statornic, de fiecare zi. Acesta este MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU. Roagă-te de mântuire, din lăuntrul tău, numai Lui, fă-o cu credință vie, limpede văzătoare și Acela te va mântui. Așa m-a mântuit și pe mine în chip minunat, de mai multe ori. MÂNTUIREA pe care am primit-o a fost tot atât de vădită ca și cum m-aș fi găsit în temniță și mi-ar fi venit un izbăvitor să mă scoată de acolo".

Sfântul IOAN DE KRONSTADT (1829-1908), teolog, preot al Bisericii Ortodoxe Ruse. Din 1855 a slujit la catedrala Sfântului Andrei din Kronstadt. Aici s-a dedat cu multă osârdie activităților filantropice, în special pentru cei înstrăinați de Biserica lui Hristos. A călătorit foarte mult pe întreg teritoriul Rusiei. A fost membru în „Alianța Poporului Rus", dar nu s-a implicat niciodată în politică. Era un om cinstit de mic copil. Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei l-a proslăvit ca sfânt începând cu anul 1964, iar Biserica Ortodoxă Rusă, din 8 iunie 1990. Una din mănăstirile cele mai mari din St. Petesburg, a doua ca număr de viețuitori, este dedicată Sfântului Ioan de Kronstadt. Prăznuirea sa se face pe 20 decembrie.

Autor de citate:

„Dumnezeu s-a făcut totul pentru tine, așa că fă-te și tu totul pentru Dumnezeu".

„Gândește-te neîncetat că fără Dumnezeu ești blestemat, sărac, orb, gol sufletește; că Dumnezeu înseamnă pentru tine totul. Îți este adevăr, lumină, bogăție, îmbrăcăminte, totul".

„RUGĂCIUNEA ESTE LUCRUL CEL MAI SIMPLU ȘI, ÎN ACELAȘI TIMP, CEL MAI DIFICIL".

„NU salvăm casa de incendiu când a fost cuprinsă de flăcări, ci atunci când a izbucnit focul. Întocmai așa se întâmplă și cu sufletul: sufletul este casa - patimile, focul".

„1001 CUGETĂRI" vol. XI

 

Lasă un comentariu